Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Suceava, se află printre cei aproximativ o mie de pasageri de pe vasul de croazieră intrat în derivă duminică seară în Oceanul Indian. Cătălin Curic se află pe vas în calitate de angajat al unei firme din Braşov, lucrând ca fotograf.
Părinţii acestuia, aflaţi la Suceava, nu au trecut deloc prin momente plăcute după ce au aflat vestea că vasul se află în derivă şi, deşi ieri situaţia părea a fi total sub control, continuau să aibă emoţii.
Elena Curic, mama tânărului, ne-a declarat: „Sunt îngrijorată, aştept să ajungă la mal şi să mă poată contacta, să îi auzim vocea. Am fost sunaţi luni de la firma unde este angajat şi ni s-au dat asigurări că este bine. Ultima oară am vorbit cu el săptămâna trecută, sâmbătă seara, şi îmi spunea că pleacă în Africa de Nord. El ne suna atunci când acosta, cam o dată pe săptămâna, de pe vas nu ne putea contacta oricum”.
Femeia ne-a spus că tânărul este absolvent de Finanţe-bănci, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, însă din cauză că în ţară nu sunt prea multe posibilităţi lucrează de multă vreme pe vase de croazieră, fiind plecat din ţară câte şase-şapte luni pe an.
Un incendiu a lăsat vasul fără propulsie şi fără energie electrică
Duminică seară, echipajul vasului Costa Allegra a lansat un SOS, după ce un incendiu a izbucnit în sala motoarelor. Marinarii au anunţat că focul a fost stins fără a provoca victime, însă nava a rămas fără propulsie şi nu se mai putea deplasa. În plus, ulterior a cedat şi sistemul de electricitate.
Ieri, vasul era tractat spre Insulele Seychelles, fiind aşteptat la destinaţie cel târziu astăzi dimineaţă. Pe vas se află în jur de o mie de oameni, dintre care cel puţin 14 sunt români. Doi dintre ei ar fi turişti, iar 12 membri ai echipajului.
După incidentul de duminică condiţiile de trai de pe vas nu au fost tocmai uşoare, pasagerii neavând electricitate, mâncare caldă sau aer condiţionat.
( 1 mar 2012, 15:23:47