Directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Dumitru Bernicu, ar putea să-şi piardă funcţia pe care o ocupă de aproape două decenii. Surse neoficiale ne-au declarat că în urma unui control efectuat la liceul pe care Bernicu îl conduce s-au descoperit unele nereguli în acte care ar putea să-l „coste” pe acesta funcţia.
Dumitru Bernicu susţine că nu are informaţii legate de anumite nereguli care s-ar fi depistat la LPS. „Nu am auzit nimic. Într-adevăr a fost un control, chiar azi (n.r. - ieri) mi s-a prezentat raportul preliminar al acestuia, însă nimeni nu mi-a zis nimic cum că aş putea fi demis din funcţie. Măcar atâta merit, să mi se spună dinainte dacă urmează să fiu schimbat”, a declarat directorul Bernicu.
Deşi nu a auzit nimic, Dumitru Bernicu a declarat că „schimbarea din funcţie ar fi o uşurare pentru mine. Nu ţin de această funcţie, care este de fapt pentru mine un efort fizic şi psihic, mai ales în zilele acestea cu o finanţare atât de proastă”.
Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, a declarat la rândul său că „în urmă cu câteva săptămâni a început un control la LPS care s-a finalizat în urmă cu câteva zile. Nu am pus problema schimbării din funcţie a domnului Bernicu, întrucât nu am văzut raportul final al controlului, şi fără acesta nu se poate discuta despre aşa ceva”.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava (IŞJ), Laura Hacman, a declarat că „inspecţia de la LPS s-a derulat în perioada 6-25 februarie 2012 şi a avut şapte arii tematice”. Odată cu inspecţia de la LPS, IŞJ a efectuat un control similar şi la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 din Suceava.
Dumitru Bernicu a fost la un pas să-şi piardă funcţia în urmă cu câţiva ani, mai exact în anul 2006, după ce a fost găsit de un echipaj al poliţiei şi de prefectul de la acea dată, Orest Onofrei, dând un chefîn sala de sport a liceului. Atunci conducerea IŞJ i-a cerut lui Bernicu demisia de onoare, însă până la urmă apele s-au calmat, iar acesta a rămas în funcţie.
( 1 mar 2012, 11:38:53