Un şofer care a derapat cu maşina pe un carosabil acoperit cu mâzgă a provocat un accident în urma căruia doi dintre pasagerii din autoturismul său au fost răniţi. Evenimentul rutier s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 4.45, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, din fericire consecinţele nefiind foarte grave.
Conform anchetei poliţiei, Ilie R., în vârstă de 39 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, şi, pe fondul unui carosabil acoperit cu mâzgă, a derapat şi s-a izbit de zidul din beton al unui gard.
Urmare a impactului, Marcu J., de 74 de ani, domiciliat în municipiul Arad, şi Viorel J., de 42 de ani, din comuna Burla, pasageri în maşină, au fost răniţi uşor.
Conducătorul auto a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.