Zeci de meşteri populari din judeţul Suceava dar şi din alte judeţe sunt prezenţi începând de vineri, 24 februarie, la Târgul meşterilor populari "Mărţişor în Bucovina", organizat de Shopping City Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina.
Târgul, dedicat zilelor de 1 şi 8 Martie, se desfăşoară în perioada 24 februarie - 8 martie 2012, promovând arta şi tradiţia populară bucovineană, dar şi din alte zone ale ţării. Printre meşterii populari invitaţi la acest târg se numără Dan Bordeianu, Iulia Buraciuc, Carmen Cristea, Georgeta Iliuţă, Celica Nistor, L. Sasz, Virginia Şoldănescu, Diana Radu Gavriliu, Elena Gheorghian, Niculina Boraciuc, Ana Cazac, Ioan Cazacu, Ioan Găitan, Petru Maxim, Ana Plaiu, Florin Plaiu, Dumitru Mihăilescu.
Organizatorii Târgului "Mărţişor în Bucovina" consideră că punerea la dispoziţia turiştilor şi a locuitorilor municipiului Suceava a produselor tradiţionale unicat specifice acestei perioade este o metodă eficientă de promovare a turismului în Bucovina.
(25 feb 2012, 23:12:31