Printează articolul
Trimite e-mail
Viaţa devine uneori o povară greu de suportat. Este şi cazul unui bărbat din Burdujeni, Corneliu Corduneanu, în vârstă de 76 de ani, care de trei ani nu s-a mişcat din pat, are răni pe spate, a rămas doar piele şi os, nu mănâncă decât lapte cu griş şi cântăreşte mai puţin de 40 de kilograme. Sora lui care îi poartă de grijă, Ana Corduneanu, are 87 de ani, şi cu greu face faţă bolilor, dar şi dorinţei de a-l ţine în viaţă pe fratele ei. În toţi aceşti ani de când este paralizat, nu poate vorbi, nu se poate mişca, nici un medic nu i-a trecut pragul casei.
Nu scoate sunete, nu zâmbeşte, doar suferă
Ieri dimineaţă, când le-am trecut pragul casei, situată pe str. Plevnei - Burdujeni Sat, la nr. 61, i-am găsit pe cei doi bătrâni în frig, fără foc în sobă, deşi aveau câteva lemne tăiate şi aşezate în cerdacul casei.
Bărbatul imobilizat, aproape fără viaţă, cu ochi cenuşii, trişti, sinceri, din care, atunci când ne-a auzit vorbind cu sora lui despre suferinţa care-l ţine legat de pat, au curs lacrimi, ne-a impresionat cu adevărat.
Înfofolit în câteva plăpumi, într-o cameră în care se simţea mirosul puternic, înţepător de urină, acest chip de om poartă grimase de durere. Nu scoate sunete, nu zâmbeşte, dar din mimica feţei îţi dai seama că suferinţa psihică, mai mult decât cea fizică, îl doboară, îi ia toată vlaga, îl pustieşte de tot şi de toate.
„Fratele meu are răni pe spate. Nu este schimbat la timp”
Ana Corduneanu, fostă asistentă medicală, ne-a povestit că fratele ei are un însoţitor, în persoana Marianei Neamţu, femeie care este plătită cu 500 de lei lunar pentru a avea grijă de bărbatul paralizat.
„Fratele meu primeşte o pensie de 200 de lei, iar ea primeşte 500 de lei, doar că nu îl îngrijeşte. Vine pe la ora 10:00, 10:30 şi ţipă la mine, mă batjocoreşte, nu face focul, curăţenie... Sâmbăta şi duminica nici nu vine. Fratele meu are răni pe spate. Nu este schimbat la timp. Eu fac ce pot, dar nu am scutece pentru el. Ar trebui pampers sau cârpe curate, schimbat zilnic, mişcat de pe o parte pe alta. Asistenta nu face acest lucru”, ne-a povestit printre lacrimi Ana Corduneanu.
Femeia ne-a spus că a muncit o viaţă şi are o pensie de 900 de lei, bani cu care îşi permite să plătească telefonul, mâncarea, televizorul, cheltuielile, doar că pentru fratele ei nu poate să facă mai mult, fiind şi ea neputincioasă. „Nu mă lasă sufletul să-l las singur. Fac şi eu ce pot. Fratele meu a fost mereu bolnav, de mic. Mai are un nepot, Sorin Corduneanu, care locuieşte la Vereşti, dar care nu-l mai vizitează de mult, măcar să-l vadă la ochi. Lui îi rămâne casa asta. A zis că vine după ce murim”, a mai spus femeia.
Trei sferturi din casa bătrânilor revine nepotului
L-am sunat pe nepotul de la Vereşti, Sorin Corduneanu, care ne-a confirmat spusele femeii, că trei sferturi din casa în care locuiesc cei doi bătrâni îi revine lui, printr-un act de vânzare-cumpărare lăsat de mama lui. „O perioadă am avut grijă de unchiul meu, dar nu am nici o obligaţie. Mama mi-a lăsat trei sferturi din acea casă. N-am mai putut sta acolo, mai ales după ce s-a mutat mătuşa mea Ana, care a spus că are grijă de unchiul meu, care are şi o îngrijitoare. Eu i-am lăsat să stea acolo, deşi unchiul are doar un sfert din casă. Vina este a mătuşei, pentru că ea vrea să comande şi se poartă urât cu îngrijitoarea unchiului. Vrea să facă doar ce spune ea. Eu nu îmi asum nici o vină. Întrebaţi vecinii cum era îngrijit, cât am stat eu acolo...”, a explicat Sorin Corduneanu, care a completat că datorită lui unchiul Corneliu are acea pensie de handicap, de 200 de lei, cu drept de însoţitor de la primărie.
Conflict între sora bărbatului paralizat şi angajata primăriei
Pe Mariana Neamţu, angajată a Primăriei Suceava şi însoţitoarea bărbatului de 76 de ani, am sunat-o de mai multe ori la numărul de telefon pe care l-am obţinut de la familia Corduneanu, dar nu a putut fi contactată.
Am cerut sprijinul şefului Serviciului de Protecţie Socială, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială – Primăria Suceava, Vasile Cîrcu, care ne-a spus că îi cunoaşte bine pe cei doi bătrâni şi pe Mariana Neamţu, care îl îngrijeşte pe bătrân de mai bine de un an.
„Există un conflict între sora bărbatului paralizat şi însoţitoare. Acest fapt mi-a fost relatat chiar de asistenta personală, Mariana Neamţu, care dorea să renunţe la acest serviciu, tocmai din cauza neînţelegerilor dintre ea şi sora bărbatului pe care îl are în grijă. Ştiu că femeia merge zilnic la bătrâni, le duce mâncare, le face focul în sobe, în mod normal ar trebui să stea opt ore, zilnic, cu bătrânul. O să verificăm şi noi care este situaţia şi vom lua măsuri în consecinţă”, ne-a spus Vasile Cîrcu.
Nu au vrut să meargă la azil
Vasile Cîrcu şi-a amintit că, la un moment dat, s-a pus problema internării celor doi bătrâni într-un azil. Deşi, iniţial, au fost de acord, în momentul în care a venit o persoană autorizată să îi ia şi să-i ducă în centru, bătrânii au refuzat. „Bărbatul paralizat a dat din cap că nu vrea, altfel nici nu putea să-şi exprime părerea. Şi sora lui a refuzat. Li se oferea o cameră, în care să stea împreună, cu condiţia ca femeia să aibă grijă de fratele ei. Ca la orice bătrân, cu multe suferinţe, cu multe boli, există nesiguranţa, există teama de a schimba locul. A spus că vrea să moară în această casă. Sunt de înţeles, într-un fel. Bătrâna nu aude bine, este neputincioasă şi îl mai vede şi pe fratele ei imobilizat la pat... Vom încerca să luăm o măsură care să le schimbe în bine situaţia actuală”, a mai completat şeful Serviciului de Protecţie Socială Suceava.
Drama celor doi fraţi, prin ochii vecinilor
Vecinii, câţiva oameni care fac parte din societatea civilă, oameni care măcar o dată le-au călcat pragul casei acestor oameni plini de suferinţe, ne-au relatat, printr-o scrisoare trimisă la redacţie, că „este o tragedie ceea ce trăiesc cei doi bătrâni, care mor de frig, nu se pot îngriji singuri, fiind foarte bolnavi”.
„Corneliu Corduneanu este paralizat la pat, nu poate vorbi, nu poate scrie, este foarte sărac, primeşte un ajutor social umilitor din partea autorităţilor locale. Sora lui, Ana, este foarte bolnavă şi ea: nu aude bine, are picioarele umflate, merge cu dificultate, face puţină mâncare pe nişte reşouri vechi – vai mama lor. Acum nici ea nu poate face mai nimic. Nici unul dintre ei nu are copii, doar câţiva nepoţi. O însoţitoare ia bani de pomană, bătându-şi joc de bolnav, nerespectând deloc statutul de însoţitor, stând într-o zi cel mult o oră, două cu el. Casa lor este mai mult un lagăr de exterminare, cu igrasie pe pereţi, camere neîncălzite, un frig neiertător pentru un bolnav cu atâtea complicaţii pe linie de sănătate. La toate acestea se adaugă lipsa de alimente, de medicamente. De fapt, aceşti bătrâni trăiesc în condiţii inumane. Poate ar trebui duşi la un cămin de bătrâni, la un azil de bătrâni cât mai urgent. Există riscul să fie găsiţi morţi, în acea celulă a morţii numită casă. Nu are cine să le aducă o căldare cu apă”, au mai scris oamenii care au încercat prin acest gest să îi salveze ce cei doi fraţi împovăraţi de suferinţă.
