După ce a înşelat în urmă cu câteva luni un bătrân şi o femeie care aşteptau la ambulatoriul Spitalului Judeţean Suceava, în zona Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU), escrocul care „măreşte” pensiile şi are „pile” la medici a mai făcut, zilele trecute, o victimă.
Joi dimineaţă, Eugenia J., în vârstă de 66 de ani, din comuna Dărmăneşti, aştepta în curtea spitalului sucevean pentru un consult medical.
La un moment dat, femeia a fost acostată de un bărbat necunoscut, în vârstă de circa 50-60 de ani, care a intrat în vorbă cu ea şi a întrebat-o de unde este şi ce pensie are.
Sexagenara i-a povestit că are o pensie de doar 480 de lei, iar necunoscutul s-a recomandat a fi „şef la pensii” şi că o poate ajuta să primească mai mulţi bani la pensie. Pentru acest lucru, i-a mai spus respectivul, trebuie să-i dea suma de 200 de lei, reprezentând chipurile o taxă, iar răspunsul cu mărirea îl va primi peste câteva zile.
Bătrâna i-a dat 190 de lei, cât avea la ea, şi s-a dus la consult, crezând că va primi mai mulţi bani la pensie.
Eugenia J. le-a povestit şi cadrelor medicale care au consulat-o în acea zi despre întâlnirea cu „şeful de la pensii”, iar acestea şi-au dat seama că e o escrocherie, mai ales că şi alţi pacienţi au trecut prin experienţe similare, şi au anunţat poliţia.
Îşi alege victimele din rândul persoanelor care aşteaptă să intre la medic
După descrierea escrocului, judiciariştii de la Investigaţii Criminale şi-au dat seama că e vorba de acelaşi individ care, anul trecut, a mai păcălit un bătrân în vârstă de 77 de ani, din Mănăstirea Humorului, şi o femeie de 48 de ani, din Bălcăuţi.
Septuagenarul avea braţul în ghips şi aştepta să intre la medic, în momentul în care escrocul a intrat în vorbă cu el şi i-a spus că a apărut o nouă ordonanţă de urgenţă prin care poate obţine bani în plus la pensie, arătându-se chiar contrariat că bătrânul nu ştia de noile modificări legislative. I-a luat un comision de 300 de lei şi dus a fost.
Aurica S., din Bălcăuţi, a dat şi ea peste acelaşi escroc, care i-a spus că are cunoştinţe printre cadrele medicale şi, aflând de problemele de sănătate ale femeii, i-a promis că o va ajuta să se opereze. A dispărut la câteva minute, după ce păgubita i-a dat şi ea 300 de lei.
Judiciariştii de la Investigaţii Criminale susţin că ştiu identitatea suspectului, fiind vorba de un infractor voiajor din Bucureşti, prinderea acestuia fiind o chestiune de timp.
(26 feb 2012, 02:47:46