De Dragobete, Trupa de teatru „Birlic” din Fălticeni a fost la Piatra Neamţ, unde a prezentat spectacolul „Al cincilea anotimp”.
După spectacolele prezentate în Bucureşti, la Teatrul „Nottara” şi Centrul Militar Naţional, tinerii artişti fălticeneni au prezentat piesa „Al cincilea anotimp” şi publicului nemţean, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Neamţ, la invitaţia actriţei Draga Olteanu Matei.
La spectacolul de vineri seara publicul spectator a fost format în cea mai mare parte din elevi de la colegiile nemţene, dar şi din oficialităţi locale. Spectacolul vorbeşte de un anotimp al iubirii care există în acelaşi timp cu toate cele patru anotimpuri.
Activităţile culturale din această perioadă marchează împlinirea unui an de activitate a Asociaţiei “Fălticeni Cultural”. În acest context, joi, 23 februarie, a fost vernisată o expoziţie de fotografie la Colegiul Naţional “Nicu Gane”.
Conform preotului Liviu Mihăilă, preşedintelui Asociaţiei “Fălticeni Cultural”, în acest an vor avea loc cel puţin două mari evenimente culturale: o întâlnire cu actorul şi regizorul Dan Puric, pe data de 9 aprilie (o conferinţă şi lansarea cărţii “Fii demn!”), respectiv a doua ediţie a Festivalului de Teatru pentru Tineret “Grigore Vasiliu Birlic”, în perioada 30 mai – 2 iunie.