Un poştaş din comuna Moara este cercetat penal, fiind acuzat că a încasat ilegal banii din zeci de mandate de plată reprezentând pensii, alocaţii şi indemnizaţii pentru persoane cu handicap.
În total, susţin surse judiciare, respectivul factor poştal, Cristian C., în vârstă de 32 de ani, ar fi măsluit nu mai puţin de 47 de mandate şi şi-ar fi băgat în buzunar aproape 19.000 de lei.
Măgăriile au fost comise în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, Cristian C. fiind în acea perioadă agent poştal la oficiul Moara Nică, care ţine de Oficiul Poştal Rural Mecanizat Suceava.
Factorul poştal trecea date fictive pe mandatele cu pricina şi semna în fals în locul destinatarilor. La fel ar fi procedat, susţin anchetatorii, şi în cazul unui borderou de plată către trei producători de lapte.
Zilele trecute, la propunerea poliţiei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au început urmărirea penală împotriva factorului poştal respectiv, acesta fiind acuzat de fals, uz de fals şi delapidare.
Din informaţiile pe care le deţinem, prejudiciul a fost recuperat până în prezent.
Cazul de la Moara nu este singular, recent Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava anunţând urmărirea penală faţă de un alt factor poştal din aceeaşi localitate, Elena C. Poştăriţa este acuzată că în perioada august 2008 – iunie 2010 a semnat în fals nu mai puţin de 28 de mandate poştale, încasând ilegal 4.560 de lei în locul titularilor.
(25 feb 2012, 10:19:45