După ce ani în şir ucrainenii au fost divizaţi în două organizaţii de sine stătătoare, recent a avut loc o reconciliere istorică. În urma Congresului Extraordinar care s-a derulat la Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) a fuzionat cu Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR).
Într-un comunicat al Uniunii Ucrainenilor din România se arată că „în acest mod s-a creat posibilitatea coordonării unitare a tuturor programelor sociale, economice şi culturale menite a păstra tradiţiile populare şi culturale specifice ucrainenilor şi valorificării în comun a potenţialului de turism ecumenic şi cultural pe ambele maluri ale Tisei şi în Bucovina. Totodată, se va acţiona pentru dezvoltarea mediului de afaceri, susţinerea activităţilor ONG-urilor, inclusiv prin antrenarea acestora în programe transfrontaliere cu finanţare europeană şi bilaterala. O atenţie deosebită va fi acordată problemelor specifice din domeniul învăţământului şi asistării persoanelor defavorizate din zonele locuite preponderant de etnicii ucraineni”.
Cu această ocazie a fost stabilită şi echipa de conducere cu care UUR pleacă la drum. Funcţia de preşedinte i-a revenit lui Ioan Bodnar, în timp ce prim-vicepreşedinte a fost desemnat Dumitru Morhan.
„Vom acţiona ca o echipă responsabilă, energică şi capabilă să-şi asume pe termen lung un rol extrem de important în interesul ucrainenilor din România”, a explicat Ioan Bodnar.
La rândul său, prim-vicepreşedintele executiv, Dumitru Morhan, a anunţat că îşi va folosi experienţa căpătată prin accesarea recentă din Fondul Social European a proiectului „Oportunităţi de formare şi ocupare în meseria de electrician în construcţii” pentru materializarea de viitoare proiecte mai ample în folosul comunităţii ucrainenilor care trăiesc pe teritoriul României.
( 4 apr 2012, 12:14:53
Care congres? Cel fictiv la o carciuma? Care presedinte si care vicepresedinte? Glumiti pare-se. Toti ucrainenii vor sa fie uniti, nu insa asa cum o doreste Morhan, ne-am cam saturat de el si de manevrele lui, cand apare o personalitate mai acatari, hop si el sa baga sa faca o poza cu de-a sila. Cu asa metode obtine fotografii pe care le posteaza pe internet, vezi doamne sa demonstreze cat e el de cunoscut. Treziti-va ucrainenilor ca rade lumea de noi si de .....mai marele asa zis-ul vicepresedinte ales la un congres fictiv , tinut la o carciuma dintr-un sat din jud. Suceava. In loc sa-i uneasca pe ucraineni ii dezbina si ne rade lumea toata!!!!