Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 20 feb 2012 - Anul XVII, nr. 41 (4946)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Agrement

Scufundări sub gheaţă, distracţia de sezon a şcolii de scafandri de la Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Instructorul de scufundări NAUI, Andrei Babiaş, tânărul sucevean care a demarat anul trecut la Suceava o „şcoală” de scafandri de agrement – „North Wave Dive Club” (NWDC), a organizat recent o excursie de scufundări sub gheaţă (Ice Diving) la lacul Doaga (Tecuci).

Deşi, iniţial, s-au anunţat mai mulţi participanţi, din cauza drumurilor înzăpezite au participat în total cinci pasionaţi de scufundări, toţi membri cu experienţă ai NWDC. 

„Din aceştia, doi au constituit grupul de suport de la suprafaţă şi trei au fost scafandrii activi care s-au scufundat sub stratul de gheaţă. Temperatura în aer a fost de aproximativ minus 13 grade Celsius, iar vântul bătea în rafale. Temperatura apei a fost de plus două grade Celsius, iar grosimea gheţii a fost cuprinsă între 15 şi 20 centimetri”, mărturiseşte Andrei Babiaş, precizând că „satisfacţia de după scufundare este inegalabilă”.

Instructorul sucevean ne-a declarat că scufundarea sub gheaţă are reguli foarte stricte, de la intrarea în copcă şi până la ieşirea de sub stratul de gheaţă scafandrul fiind în permanentă legătură cu echipa de la suprafaţă prin intermediul unei corzi. 

Se stabilesc semnale pe coardă pentru a comunica cu cei de la suprafaţă, în cazul în care scafandrul are nevoie de mai mult fir sau a apărut vreo problemă ori se întoarce spre ieşire.

Andrei Babiaş explică că riscul de a nu mai găsi deschizătura în gheaţă (copca) este destul de mare, iar un alt risc îl reprezintă îngheţarea detentorului, motiv pentru care se foloseşte o configuraţie specială a echipamentelor, iar întreg procesul scufundării este planificat până la cele mai mici detalii.

La intrarea în copcă se află un alt scafandru, complet echipat şi asigurat la rândul său de la suprafaţă, pregătit să intervină în ajutorul celui aflat sub gheaţă.

Locul de intrare şi ieşire se semnalizează cu un stroboscop subacvatic care are ca rol marcarea punctului unde se afla copca. Se folosesc costume etanşe (costume uscate) care asigură confortul termic necesar pe toata durata scufundării.

„Cu pregătirea necesară, orice scafandru poate să înveţe să facă acest tip de scufundări”, dă asigurări Andrei.

 

Cursul pentru începători, aproximativ 700 de lei

Andrei Babiaş (31 de ani) a obţinut la sfârşitul lui 2010 atestatul de instructor de scufundări din partea National Association of Underwater Instructors (NAUI -una dintre cele mai importante asociaţii din lume de brevetare a scafandrilor şi instructorilor de scufundare).

Dornic să împărtăşească pasiunea sa pentru adâncurile apelor, tânărul instructor, care are peste 500 de scufundări la activ, s-a gândit să deschidă, acasă, la Suceava, o şcoală de scafandri ale cărei cursuri practice au loc de regulă în piscinele acoperite din Parcul Ariniş de la Gura Humorului.

Cursul Scuba Diver, de exemplu, pentru începători, costă aproximativ 700 de lei şi presupune minim trei sesiuni de teorie, două sesiuni de bazin şi cinci scufundări în ape deschise, durata cursului fiind între două şi patru weekenduri.

În preţul cursului este inclus şi brevetul internaţional de scafandru, cu care cursanţii vor putea să se scufunde peste tot în lume, până la 18 metri adâncime.

De asemenea, instructorul asigură pe perioada cursului şi echipamentul, accesul la bazin, dar şi materialele de curs, traduse în română.

Cât despre condiţii, cursanţii trebuie să aibă cel puţin 15 ani şi să fie apţi medical.

Cei care doresc mai multe informaţii pot accesa pagina web a North Wave Dive Club –www.gowild.ro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Scufundări sub gheaţă, distracţia de sezon a şcolii de scafandri de la Suceava.
 Vizualizări articol: 1821 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 5 voturi
Scufundări sub gheaţă, distracţia de sezon a şcolii de scafandri de la Suceava4.255

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei