Activitatea pe 2011 a fost analizată ieri cu ocazia Adunării Generale a Curţii de Apel Suceava, şedinţă la care au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii. Una dintre problemele cu care judecătorii s-au confruntat anul trecut a fost creşterea numărului de dosare supuse soluţionării. Dacă în 2010 pe mesele magistraţilor acestei instanţe au ajuns 8.802 dosare, anul trecut au fost 15.426 de cauze, ceea ce înseamnă o creştere de 75%. Cele mai multe dosare noi intrate au fost la Secţia Penală, acest lucru datorându-se unor modificări legislative.
„Încărcătura pe judecător în 2011 a fost de 1.163 de dosare, faţă de 644 în anul 2010, dar cu toate acestea indicele de operativitate a rămas la acelaşi nivel, de 80%. Cred că operativitatea înregistrată reflectă în mod real eforturile depuse de colectivul instanţei, în condiţiile în care resursele umane au fost neschimbate”, a precizat Cezar Hîncu, preşedintele Curţii de Apel Suceava.
Unul dintre obiectivele primordiale pe care conducerea acestei instanţe îl are în vedere este reducerea duratei de soluţionare a cauzelor. Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Suceava, dosarele care ajung aici parcurg, în medie, unul sau două termene de judecată. Aşa se face că, la sfârşitul anului 2011, pe rolul acestei instanţe se aflau doar 52 de dosare mai vechi de un an de zile.
„Pe fondul creşterii volumului de activitate faţă de anii anteriori, la nivelul instanţelor s-a pus în continuare accent pe calitate, ca o condiţie indispensabilă a eficienţei. Iar rezultatele cred că sunt vizibile”, a completat Cezar Hîncu.
Sediul Judecătoriei Fălticeni va fi finalizat în acest an
În afara eforturilor pentru ca actul de justiţie să se deruleze cât mai operativ şi corect, conducerea Curţii de Apel Suceava are în vizor şi finalizarea unor obiective de investiţii. Sunt vizate două noi sedii, unul pentru Judecătoria Rădăuţi şi altul pentru Judecătoria Fălticeni. Dacă în primul caz proiectul este în faza documentaţiei tehnico-tactice, Judecătoria Fălticeni se preconizează că va fi dată în folosinţă în cursul acestui an.
„Până la finele anului 2011 s-a realizat infrastructura în proporţie de 100% şi s-au executat în proporţie de 90% reţelele de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială. În situaţia în care vor fi alocate fonduri suficiente de la bugetul de stat, obiectivul va fi finalizat, recepţionat şi dat în folosinţă în cursul anului 2012”, a anunţat preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hîncu.
(18 feb 2012, 14:01:09
Sa spuna un magistrat ca nu e adevarat sau sa spuna aici pe coment cum domnii avocati sunt punti intre justitiar si magistrat si cum pleaca banii din buzunarul justitiarului in buzunarul magistratului pe aceasta punte. Dau si exemple la nevoie