Doi indivizi din comuna Rădăşeni, tată şi fiu, au fost reţinuţi, ieri după-amiază, pentru 24 de ore, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Cei doi suspecţi, Ionuţ Marius Tulbure, în vârstă de 25 de ani, şi Ionel Tulbure, de 47 de ani, sunt acuzaţi că în după-amiaza zilei de luni, 13 februarie, în jurul orei 17:30, cei doi l-au acostat pe o uliţă din sat pe un consătean, Mihail Pavăl, de 43 de ani, şi l-au luat la bătaie, lovindu-l cu sălbăticie cu pumnii şi picioarele, precum şi cu o coadă de topor.
Victima a fost transportată la spital cu o ambulanţă, unde a rămas internată.
Medicii au stabilit după investigaţii amănunţite că viaţa lui Mihail Pavăl a fost pusă în pericol, astfel încât cercetările au fost preluate de un procuror criminalist.
Ieri, cei doi suspecţi, tată şi fiu, au fost aduşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar la ieşire au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, cel mai probabil în cursul zilei de astăzi, în funcţie de decizia procurorului de caz, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unor surse judiciare, agresiunea care i-a adus în spatele gratiilor pe cei doi suspecţi a fost o răzbunare pentru faptul că victima l-a bătut pe Ionel Tulbure în urmă cu câteva luni.