Unităţile de învăţământ din judeţul Suceava care au avut orele suspendate din cauza frigului de afară, dar şi din cauza frigului din sălile de curs, şi-au reluat activitatea de la începutul acestei săptămâni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Laura Hacman, „de luni, în toate şcolile se fac ore, şi marţi de asemenea, nu vor fi şcoli cu activitatea didactică suspendată”.
Zeci de şcoli şi grădiniţe din judeţ au fost închise, iar mii de elevi şi de preşcolari au stat acasă zile bune, în ultimele două săptămâni, de când gerul a lovit judeţul. Prima şcoală din judeţ închisă din cauza vremii a fost cea din localitatea Corlata, comuna Berchişeşti. Unitatea de învăţământ primar a fost închisă pentru o zi, luni, 30 ianuarie, şi asta din cauză că temperaturile din clase erau foarte joase. Au urmat apoi alte zeci de şcoli şi grădiniţe din judeţ care au avut orele suspendate pentru una sau mai multe zile.
Unităţile de învăţământ şi-au reluat activitatea de ieri, însă situaţia nu este una definitivă, ci rămâne în continuare condiţionată de starea vremii şi de temperaturile de afară.
Tel Verde pentru a afla starea şcolilor din judeţ
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a transmis că la nivelul fiecărui judeţ, conducerea IŞJ este parte componentă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
Inspectorii şcolari generali participă la întâlnirile de lucru ale acestor structuri în cadrul cărora deciziile luate se află în strânsă concordanţă cu evoluţia condiţiilor meteorologice din fiecare zi. Precizăm faptul că din momentul în care CJSU ia o hotărâre cu privire la desfăşurarea sau suspendarea cursurilor şcolare, Inspectoratul Şcolar Judeţean este responsabil de informarea corectă şi promptă a opiniei publice cu privire la situaţia specifică din fiecare comunitate locală.
De asemenea, MECTS a pus la dispoziţia părinţilor care vor să obţină informaţii punctuale, privind starea şcolilor din judeţul Suceava şi desfăşurarea cursurilor, un număr de telefon. Este vorba despre Tel Verde 0.800.816.230, cu apelare gratuită, unde părinţii şi elevii pot afla situaţia şcolilor din judeţul Suceava.