Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au intervenit de duminică dimineaţă până ieri dimineaţă la nu mai puţin patru incendii, toate având drept cauză instalaţiile de încălzire.
Prima alarmă s-a dat duminică, în jurul orei 10:30, fiind anunţat un incendiu la o gospodărie din satul Teşna, comuna Coşna.
De la jarul sau scânteile provenite din coşul de evacuare a fumului, o casă întreagă, aproximativ 170 de metri pătraţi, precum şi bunuri de uz casnic şi documente personale s-au făcut scrum.
Câteva ore mai târziu, pompierii au intervenit şi în comuna Dumbrăveni, acolo unde flăcările au mistuit un grajd, un atelier de tâmplărie, degradându-se utilaje şi două autoturisme (un VW Golf şi un Aro 10).
Focul a izbucnit de la o aerotermă lăsată sub tensiune şi nesupravegheată.
Spre seară, în jurul 20:00, de la jarul căzut din sobă, a luat foc o bucătărie de vară de pe raza oraşului Vicovu de Sus.
Ultima intervenţie a fost la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde, de la un burlan metalic amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile, a ars acoperişul unei case pe o suprafaţă de 80 mp.