Valul de frig arctic care s-a abătut asupra Sucevei dă serioase bătăi de cap societăţii de transport public local, ale cărei autobuze şi microbuze au cedat de multe ori, în lupta cu frigul, defecţiunile ţinându-se lanţ.
În fiecare dimineaţă, o parte dintre autobuze “refuză” să mai pornească, după ce au stat în curte, la temperaturi care s-au apropiat chiar de minus 30 de grade Celsius, în vreme ce altele cedează chiar pe traseu, când le “înţepenesc” uşile sau nu mai acţionează frânele îngheţate.
În lipsa unor hale încălzite, autobuzele pleacă la drum cu geamurile albe de gheaţă, dar nici pe drum, cu motoarele pornite, nu reuşesc să se dezgheţe, pentru că sistemul propriu de încălzire nu face faţă nici pe departe gerului.
Un sfert din autobuze, scoase de pe trasee
În curtea TPL-ului, două autobuze, cu roţile îngropate în zăpadă, zac nemişcate de aproape două săptămâni, „îngenuncheate” de gerul de aproape minus 30 de grade Celsius. Pentru a le face funcţionale, ar fi necesare intervenţii destul de complicate şi de durată, care acum nu pot fi făcute:
“Nu am putut interveni asupra lor pentru că nu avem spaţiu în hala de reparaţii. Acolo avem doar trei canale funcţionale, la care se lucrează la foc continuu, să putem trimite la loc pe trasee autobuzele care vin cu defecţiuni minore”, spune directorul TPL, Darie Romaniuc.
Din cauza unui vechi conflict cu TASA, societatea care a cumpărat clădirile fostei societăţi de transport în comun, TPS, actuala societate, nu are unde să ţină autobuzele, decât în curte, nu are hale de reparaţii, până şi sediul administrativ fiind amenajat ulterior, din containere tip vagon.
Un şir de autobuze cu diverse defecţiuni îşi aşteaptă rândul să intre în reparaţii în singura hală pusă la dispoziţie.
“Probleme apar tot timpul. Scoatem un autobuz din atelier, dar vin alte două şi tot aşa. Nu ne permitem să mai reparăm defecţiunile care cer mult timp de intervenţie. Reparăm doar ce trebuie să poată ieşi pe traseu, dacă nu e ceva de durată. Cele mai multe probleme sunt cauzate de îngheţarea aerului - blocarea uşilor, a frânelor. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm acum sunt cauzate de frig. Rar mai apare câte o curea ruptă, un alternator defect, un electromotor blocat”, explică directorul TPL.
Din cele 33 de autobuze din dotarea TPL, 25-27 reuşesc să iasă pe traseu, chiar şi la orele de vârf, restul fiind scoase temporar din uz, pentru reparaţii.
Uneori, în timp ce unul este “pus pe roţi”, alte două sunt aduse cu probleme. E un du-te-vino continuu, iar cei care sunt în echipele de reparaţii abia reuşesc să-şi tragă sufletul în astfel de perioade.
În hala încălzită de un radiator electric abia sunt 0 grade, dar oamenii sunt mulţumiţi că măcar pot lucra fără să le îngheţe în mână ustensilele metalice.
“Aici se lucrează ca-n mină. Au condiţii grele. Toată ziua stau şi înghit noxele ţevilor de eşapament, iar când se bagă sub autobuz să-l repare toată mizeria adunată de pe drum şi care acum se dezgheaţă curge în capul lor”, adaugă Darie Romaniuc, directorul societăţii de transport local.
Nici microbuzele de maxi-taxi nu au fost scutite de efectele neplăcute ale gerului. Toate au avut probleme din cauza îngheţării motorinei, încât, pentru a le putea scoate pe trasee, s-a apelat la o metodă învechită, dar eficientă – a fost făcut foc sub motor, într-un cazan special amplasat în rampa de reparaţii.
Staţia de spălare a autobuzelor, scoasă din uz de gerul cumplit
Ca să pună capac problemelor cauzate de frig, acum autobuzele nu mai pot fi spălate. Instalaţia spălătoriei autobuzelor a îngheţat complet, într-una din nopţile cu temperaturi extreme, ca în Siberia, deşi, pentru a nu se întâmpla acest lucru, a fost lăsată să curgă continuu.
Acum, singura soluţie este dezgheţarea ei la flacără, într-una din zilele în care temperaturile exterioare se vor dovedi cât de cât mai blânde.
Autobuze cu sistem de încălzire performant, la următoarea licitaţie
După numeroasele probleme întâmpinate anul acesta din cauza gerului, una dintre concluziile trase, pe lângă cea că este neapărată nevoie de hale proprii, care să poată fi încălzite, se referă la sistemul de încălzire a autobuzelor.
Actualele autobuze, Irisbus Iveco, fabricate în Franţa, au dovedit faptul că nu sunt proiectate a face faţă unor temperaturi scăzute precum cele pe care le aduce iarna la Suceava, atât prin numeroasele defecţiuni apărute, cât şi prin faptul că sunt tot timpul îngheţate, chiar şi după o zi întreagă de circulat prin oraş.
De vină este sistemul de încălzire a maşinii, care nu a fost gândit pentru zone friguroase, astfel încât atât călătorii, cât şi şoferul merg într-o cutie îngheţată bocnă, în care trebuie să răzuieşti gheaţa de pe geamuri să poţi vedea în ce staţie ai ajuns.
Tocmai de aceea, directorul societăţii de transport public local e decis ca la următoarea achiziţie de autovehicule, una dintre condiţiile impuse să fie cea a existenţei unui sistem de încălzire performant, care să asigure căldura necesară atât şoferului care stă opt ore la volan, nemişcat, cât şi călătorilor care merg zgribuliţi, cu mănuşi pe mâni şi căciuli pe cap.
(13 feb 2012, 11:22:50
Privim , ne revoltăm , şi ... cam atât
Degeneraţii zilelor noastre poartă pălării
Şi-s sătui de văicărelile noastre până-n gât
-N-aveţi tepeleu ? dă-vă dreq ! staţi acasă !
Şi-aşea de-abia-mi încape mie limuzina pă şosea
Acu’ vine campania şi-şi “face” vocea duioasă :
-vaaai , dragul meu ale(r)gător , să te ajut aş vrea !
p.s.
scriu încet să poţi ceti şi tu , băsistule
eşti frumos ca un rahat pe un covor persan
te sfătuiesc să nu-ţi faci amănunţite calcule
nu vei mai fi votat de niciun sucevean !!!