Municipalitatea suceveană va executa silit o serie de asociaţii de proprietari în cadrul cărora au fost efectuate lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, fără ca partea de cofinanţare a locatarilor să fie plătită integral nici după aproape doi ani de la finalizarea lucrărilor.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că aceasta este ultima soluţie rămasă, după ce toate încercările de rezolvare a acestei situaţii pe cale amiabilă au eşuat: “Nu avem cum demara o nouă etapă de reabilitare termică a blocurilor din Suceava pe fonduri guvernamentale până când nu încheiem cea derulată în 2010. Numai că, încă din programul guvernamental trecut, mai avem de recuperat nişte bani de la asociaţiile de proprietari. Deşi sunt nişte sume modice, de vreo 200 de milioane de lei vechi în total, Primăria va executa aceste asociaţii de proprietari, pentru că noi suntem contractanţii şi avem contracte încheiate cu constructorii, care vin pe capul nostru”.
Conform Ordonanţei de Guvern 18/2009, 50% din banii necesari anvelopării termice erau asiguraţi de la bugetul de stat, cu 30% contribuia municipalitatea, în vreme ce cota de participare a proprietarilor era de 20%.
Numai că după ce au fost finalizate lucrările, o parte dintre proprietari au refuzat să mai plătească sumele pentru care au semnat, pe motiv că nu sunt mulţumiţi de calitatea lucrărilor efectuate.
„M-am săturat de câte ori am făcut acte de mediere între constructori şi asociaţiile de proprietari. Constructorii spun că au realizat în totalitate proiectul, cei de la asociaţii susţin că mai este de executat ceva la terasă, cei dintâi revin reclamând că nu fost lăsaţi să intre pe terasă şi ne tot învârtim în cerc”, a declarat Ion Lungu.
Pentru a putea accesa anul acesta fonduri guvernamentale pentru reabilitarea termică a 3.500 de locuinţe, Primăria Suceava va achita firmelor de construcţii banii datoraţi de proprietari, urmând să recupereze sumele respective de la asociaţiile de proprietari, prin executare silită.