Doi tineri în vârstă de 18 ani, ambii din Vicovu de Sus, au provocat accidente la finele săptămânii trecute, lipsa de experienţă în condus şi condiţiile grele de trafic fiind principalele cauze ale producerii evenimentelor rutiere.
Un prim accident s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 9.00, pe DN 2H., în apropiere de Horodnic de Jos.
Conform anchetei poliţiei, Costel H., în vârstă de 18 ani, din Vicovu de Sus, posesor de permis de conducere din 2011, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unei maşini din faţă, condusă de Elena Ţ., de 32 de ani, din Horodnic, care efectua un viraj pentru a parca.
În urma impactului, o tânără de 18 ani din Vicovu de Sus, pasageră în maşina care a intrat în depăşire, a fost rănită uşor.
Ambii şoferi au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Al doilea accident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, pe DN 2E, în Vicovu de Sus.
În acest caz, Mihaela U., în vârstă de 18 ani, localnică, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe carosabilul acoperit de zăpadă, lovind un arbore de la marginea şoselei. Tânăra de 18 ani, care nu purta centură de siguranţă, a ajuns la spital, conform primelor investigaţii medicale aceasta suferind leziuni uşoare.
Din cauza stării de sănătate, aceasta nu a putut fi verificată pe loc, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge.