O avarie la reţeaua de apă potabilă a comunei Şcheia, care a cedat în faţa sediului de Poliţie, a transformat ieri dimineaţă strada principală într-o imensă piscină aburindă, pentru că, deşi de pe conducta spartă se revărsa apă rece, aceasta avea aproape 20 de grade diferenţă faţă de temperaturile scăzute de afară.
Valuri de apă potabilă, amestecată cu zăpadă şi gheaţă, au curs timp de câteva zeci de minute, făcând strada impracticabilă, până când echipele de intervenţie ale ACET au reuşit să oprească furnizarea apei către satul Şcheia.
Intervenţia ACET la conducta principală de alimentare a satului a durat aproximativ şapte ore, timp în care locuitorii din Şcheia, dar şi firmele care îşi desfăşoară acolo activitatea nu au beneficiat de apă potabilă.
Directorul tehnic al ACET, Mircea Onofreiciuc, a spus că de obicei, atunci când sunt perioade geroase, creşte numărul avariilor produse la reţelele de apă, ca urmare a dilatării pământului, din cauza fenomenului de îngheţ, ceea ce duce la o presiune mai mare asupra conductelor.
Cum uriaşa cantitate de apă scursă pe străzile din Şcheia a transformat carosabilul într-un imens patinoar, primarul comunei, Vasile Andriciuc, a precizat că a fost necesară intervenţia echipelor de salubrizare şi a locuitorilor din zonă, pentru îndepărtarea amestecului de apă cu zăpadă şi gheaţă, cu ajutorul lamelor utilajelor de deszăpezire, în vreme ce cu ajutorul unei sărăriţe (utilaj special de intervenţie pe timp de iarnă), s-a împrăştiat material antiderapant.
(13 feb 2012, 09:22:45