Noul Volkswagen Beetle a fost prezentat ieri, în mod oficial, pe piaţa suceveană de SC Auto Mitric Suceava, unicul distribuitor al acestei mărci de autoturisme în judeţul Suceava. Potrivit reprezentanţilor firmei sucevene, noul Beetle este maşina ideală pentru cei care vor să conducă „un automobil care exprimă emoţii, oferă performanţe dinamice, asigurând totuşi şi mult spaţiu şi care este numărul unu în parcul auto, atât pentru viaţa de zi cu zi, cât şi pentru marile călătorii”. Noua variantă a acestui model Volkswagen, unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, este complet diferită faţă de cea prezentată în anul 1998. Reprezentanţii Auto Mitric spun că Beetle este caracterizat în momentul de faţă de „o sportivitate curată, de încredere de sine şi dominanţă”. Noua maşină nu are doar un profil mai coborât, ci este şi mai lată decât precedentul model, capota din faţă este mai lungă, iar parbrizul este poziţional mai în spate şi este mai înclinat. Astfel se face că cea mai recentă generaţie Beetle este „mai îndrăzneaţă”, mai dinamică şi mai masculină.
Trebuie spus că pentru Europa, Volkswagen va lansa pe piaţă trei versiuni de echipare, respectiv Beetle (versiunea de bază), Design (versiunea medie) şi Sport (versiunea de top), fiecare dintre acestea având un caracter complet independent. Potrivit reprezentanţilor Auto Mitric, o caracteristică distinctivă a acestui model este faptul că ergonomia şi arhitectura interiorului au la bază parametri complet noi, maşina oferindu-le viitorilor proprietari o experienţă de condus mult mai sportivă. Mai mult, Volkswagen a implementat un nivel calitativ al interiorului care depăşeşte orice limitare a cestei clase de maşini. Noul Beetle are şi un caracter practic, pentru utilizarea de zi cu zi, oferind suficient spaţiu pentru patru persoane adulte, chiar şi pentru călătorii lungi, iar portbagajul poate ajunge până la capacitatea de 905 litri. De asemenea, plafonul panoramic, rabatabil sau glisant, lasă lumina soarele să pătrundă în interior chiar şi în timpul iernii, iar un sistem de sunet Fender va întreţine pasagerii în timpul călătoriei. Noul model mai este echipat cu sistemul Keyless Acces, pentru blocarea uşilor şi pornirea motorului, sistem care funcţionează fără cheia tradiţională pentru portiere sau contact.
Pentru noul model variantele de motorizare sunt de 77kW/105 CP şi 147 kw/200 CP. Motorul cu cel mai eficient consum de combustibil disponibil pentru Europa este 1.6 TDI, de 105 CP, care consumă 4 litri la 100 de kilometri.
(22 mar 2012, 14:28:03