Un şofer de tir din Cehia a fost prins beat la volan pe E 85, la ieşirea din municipiul Fălticeni spre Spătăreşti, poliţiştii depistându-l după ce a blocat parţial drumul întrucât patina pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
S-a întâmplat luni dimineaţă, în jurul orei 10.30, în timp ce un echipaj de la Compartimentul Rutier al Poliţiei municipiului Fălticeni efectua activităţi de supraveghere şi dirijare a traficului, în condiţii de ninsoare abundentă. La volanul tirului cu remorcă ce nu putea înainta poliţiştii au legitimat şi identificat un şofer din Republica Cehă, Jiri K., în vârstă de 50 de ani, posesor de permis de conducere din 1979. Şoferul, au constatat poliţiştii, mirosea a alcool şi, în urma verificării cu etilotestul, a rezultat o concentraţie de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, cehul a fost dus la Spitalul Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „ansamblul de vehicule a fost tractat de lucrătorii Serviciului Drumuri Naţionale Suceava într-o parcare de la ieşirea din municipiul Fălticeni, pentru a nu reprezenta pericol pentru circulaţia rutieră. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”.
( 8 feb 2012, 18:31:39