La Popasul Turistic Bucovina din comuna Suceviţa se va desfăşura, în zilele de sâmbătă, 25 februarie, şi duminică, 26 februarie a.c., cu ocazia organizării evenimentului local „Balul Gospodarilor”, un Study Tour, care va cuprinde un itinerar turistic (care le va oferi participanţilor prilejul să viziteze obiectivele turistice din zona Suceviţa) şi un seminar, în cadrul căruia va fi prezentat proiectul „Suceviţa - tradiţie şi istorie în turism”, cu oportunităţile de promovare a zonei ca destinaţie turistică.
Invitaţii vor participa sâmbătă seara la „Balul Gospodarilor”, iar duminică, după seminarul de prezentare a zonei turistice Suceviţa, vor merge la Mănăstirea Suceviţa, iar în drumul de întoarcere spre Suceava vor vizita atelierul de ceramică neagră din localitatea Marginea.