Opt persoane care trăiesc pe străzi, găsite de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au refuzat să fie transportate în adăposturile de noapte. Potrivit prefectului judeţului Suceava, Sorin Popescu, în noaptea de joi spre vineri nu mai puţin de 18 persoane fără locuinţă sau care sunt cazuri sociale au fost transportate la spitale sau în adăposturile special amenajate.
El a arătat că şase persoane, dintre care un minor de 14 ani, au fost luate cu ambulanţa din Gara Burdujeni şi duse fie la Unitatea de primire a urgenţelor a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fie la centrul social de la Biserica Sf. Vineri.
Sorin Popescu a precizat că alţi opt bărbaţi găsiţi pe străzi nu au vrut să fie transportaţi în adăposturi.
Din spusele prefectului, alte nouă persoane fără adăpost au fost găsite în zona gării Vatra Dornei – băi. Dintre acestea, două persoane au fost transportate la spitalul din Vatra Dornei deoarece necesitau asistenţă medicală, în timp ce celelalte şapte au fost transportate la Centrul de primire pentru persoanele cu probleme sociale din acelaşi oraş.
Sorin Popescu a arătat că de la intrarea în vigoare a avertizării de cod portocaliu de ger au fost înregistrate 50 de cazuri de persoane fără adăpost sau la care s-a instalat hipotermia.
„Numai în noaptea de joi spre vineri au fost depistate 18 astfel de cazuri. Persoanele afectate de temperaturile scăzute au fost transportate la unităţile de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor, iar în urma investigaţiilor medicale s-a stabilit că două persoane au fost afectate de hipotermie, fiind internate, trei persoane sunt spitalizate din cauza unor alte afecţiuni, iar alte 13 persoane au fost transportate către adăposturile puse le dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale”, a arătat prefectul judeţului Suceava.
Ambulanţele vor patrula pentru a transporta persoanele fără adăpost
El a precizat că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” al judeţului Suceava vor asigura în continuare ambulanţe, care în intervalul orar 21:00 – 01:00 vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost, iar echipajele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, cât şi ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, în colaborare cu poliţia locală, vor supraveghea persoanele care pot fi afectate de temperaturile scăzute.
Prefectul a mai adăugat că apa potabilă este asigurată în toate localităţile în care există sisteme centralizate, fiind înregistrate doar două probleme pe strada Gheorghe Doja din Suceava şi în Vatra Dornei, 12 gospodării neavând apă deoarece au îngheţat conductele.
„Secţiile de drumuri naţionale sunt pregătite pentru a interveni, fiind asigurate atât utilajele cât şi cantităţile de material antiderapant necesare, iar în prezent circulaţia este asigurată pe toate drumurile
din judeţ şi se desfăşoară în condiţii de iarnă”, a încheiat Sorin Popescu.
Şase suceveni fără adăpost au ajuns la urgenţele Spitalului Judeţean
În cursul zilei de joi şi în noaptea de joi spre vineri, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au ajuns şase persoane fără adăpost. „Trei dintre ei au fost trimişi la adăpostul de noapte, iar ceilalţi au fost cu internare, dar nu pentru degerături, ci aveau alte boli care acum, din cauza frigului, s-au decompensat. Mai exact, unul pentru insuficienţă cardiacă, unul pentru sindrom vertiginos, avea ameţeli, iar un altul a fost trimis la Psihiatrie, fiind vorba de un tânăr beat ce făcea scandal pe aici”, ne-a declarat vineri, medicul urgentist Tiberius Brădăţan, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.
( 4 feb 2012, 13:10:29
Caminul cultural din Rosu poate??
Acolo a bagat primarul boschetarii