Vacanţa forţată a unor elevi, cauzată de gerul mare de afară, se prelungeşte şi luni, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava. Din cele 30 de şcoli şi grădiniţe cu ore suspendate, numai în cinci s-a reluat activitatea, iar purtătorul de cuvânt al IŞJ, Laura Hacman, a spus că, „cel mai probabil, acestea vor rămâne închise şi luni”.
Joi, în judeţul Suceava, 30 de unităţi de învăţământ, atât grădiniţe, cât şi şcoli, au fost închise, iar preşcolarii şi elevii au fost trimişi acasă din cauza frigului extrem de afară, care a afectat şi sistemul de încălzire a şcolilor. În multe dintre cele 30 de şcoli închise, sistemul de încălzire nu a mai făcut faţă, nu mai avea putere să asigure temperaturi optime în sălile de curs şi, astfel, conducerile şcolilor au decis să suspende orele. Peste 3.000 de elevi şi preşcolari din judeţ au stat joi şi vineri acasă şi mulţi dintre ei vor rămâne acasă şi luni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, „dintre cele 30 de şcoli închise joi, doar cele din Breaza şi-au reluat activitatea de astăzi (n.r. - ieri), în timp ce elevii de la şcolile din Grăniceşti vor reveni de luni la ore”.
Trei microbuze şcolare sunt stricate
Faţă de situaţia de joi privind programul şcolilor care a fost afectat de condiţiile meteo, Laura Hacman a spus că „au mai apărut modificări, şi anume şcoli cu program adaptat. Este vorba despre Şcoala Adâncata, unde orele vor fi de 40 de minute, cu pauze de cinci minute, la fel şi la Hânţeşti, dar numai pentru gimnaziu, la fel şi la toate unităţile şcolare din Liteni”.
Şcolile menţionate anterior au decis să-şi adapteze programul vineri. În afara acestora, încă de joi, alte cinci şcoli aveau programul de curs suspendat parţial şi în 12 şcoli programul a fost adaptat, adică durata orelor a fost redusă la 30 de minute, începând de la 10 dimineaţa, cu pauze de cinci minute”.
Din cauza gerului, trei microbuze şcolare din judeţ, respectiv cele din Ulma, Frasin şi Hânţeşti, nu mai funcţionează.