Un sejur romantic la Paris, 1.500 de premii, dar şi un spectaculos concert Vunk sunt surprizele pregătite de Iulius Mall Suceava pentru sucevenii a căror destinaţie preferată de shopping şi distracţie va fi, între 3 şi 14 februarie 2012, centrul comercial din lunca Sucevei.
Concursuri extraordinare, răsplătite pe merit, din kilometru în kilometru, parade de modă, căsătorii de-o zi, numeroase surprize plăcute, dar şi concertul celor de la Vunk, a căror melodie “Pleacă” (cu Antonia), e una din cele mai îndrăgite hituri ale anului, vor transforma Valentine’s Day într-o zi cu totul specială.
Cumpărăturile pe bonuri cumulate de minimum 100 de lei sunt premiate, zilnic, pe loc. Primii 100 de clienţi aleg taloane pe care câştigă garantat vouchere de cumpărături, bijuterii din argint, cutii de praline „I love Milka” şi răcoritoare Coca Cola. În urnă se vor depune taloane la „Marea tombolă a iubirii” din 14 februarie, iar câştigătorul acesteia, răsplătit cu o vacanţă de patru zile la Paris, alături de persoana iubită, va fi extras la ora 20.00.
Pe 9 februarie, va fi dat startul concursului “Până unde aş merge pentru tine!”.
Cei care vor alerga un kilometru în Iulius Mall, pe o bandă specială, vor primi un energizant Burn, doi kilometri sunt răsplătiţi cu o cutie de bomboane Milka, iar trei kilometri cu un abonament la o sală de dans. Cei care vor alerga patru kilometri primesc două delicioase pizza, iar pentru 5 km vor un abonament fitness Sport Center. Recordmanul fiecărei zile intră automat în marea finală din 14 februarie, iar primul plasat de Valentine’s Day va fi răsplătit cu o escapadă romantică la pensiunea “Popasul Domnesc” din Voroneţ.
Mall-ul a fost deja “dichisit” în culorile iubirii, iar magazinele au oferte şi preţuri speciale în perioada în care se celebrează iubirea.
Nu au fost uitaţi nici fanii Iulius Mall Suceava de pe Facebook, cărora li se pregăteşte un concurs cu premii tentante.