Gerul a făcut prima victimă în judeţ. Este vorba despre un bătrân din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, găsit îngheţat în cursul zilei de miercuri la câteva sute de metri de locuinţa sa. Medicii legişti au confirmat în cursul zilei de ieri că bătrânul, Ioan Cerlincă, a murit din cauza frigului. Bătrânul a fost dat dispărut de rudele sale încă din dimineaţa zilei de marţi, fiind găsit de către poliţişti pe marginea unui pârâu. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit lângă un gard care despărţea gospodăria sa de cea a unui vecin. Bătrânul era îmbrăcat sumar şi din câte se pare a murit după ce a ieşit din casă în timpul nopţii.
33 de persoane au fost transportate la spital sau în adăposturi
Pe de altă parte, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat că în noaptea de miercuri spre joi, dar şi ieri dimineaţa, 13 persoane fără adăpost sau care au suferit de hipotermie au fost ridicate de pe străzi şi transportate în siguranţă. Popescu a spus că un bărbat de 54 de ani din Boroaia care a fost găsit în şoc hipotermic a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou Suceava”.
O parte dintre cele 13 persoane au fost transportate la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava pentru investigaţii medicale, iar câteva dintre acestea au fost duse la Centrul social de noapte de la Biserica Sf. Vineri. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Suceava, printre cei care au fost transportaţi în adăposturi s-au numărat şi câţiva bărbaţi din judeţele Botoşani şi Braşov.
Astfel, echipajele de jandarmi au găsit un bărbat de 47 de ani într-o clădire dezafectată din satul Roşcani, oraşul Liteni, acesta fiind transportat la adăpostul amenajat de primărie. Alte două persoane fără adăpost au fost găsite în staţia CFR din Gura Humorului, ele fiind transportate de poliţia locală într-un adăpost al primăriei. Nu în ultimul rând, patru bărbaţi fără adăpost au fost găsiţi în centrul Sucevei, iar alţi doi în gara CFR din cartierul Iţcani, aceştia fiind transportaţi de jandarmi şi ambulanţe la „urgenţele” Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”.
Până ieri, nu mai puţin de 33 de persoane din întreg judeţul au fost ridicate de pe străzi şi transportate la spital şi în adăposturile special amenajate pentru sucevenii fără adăpost sau pentru cei care sunt cazuri sociale.