Opt persoane nevoiaşe din judeţul Suceava au fost adăpostite de ger şi cazate în adăposturile de noapte special amenajate în acest sens. Potrivit prefectului judeţului Suceava, Sorin Popescu, ambulanţele SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au transportat persoanele respective la unităţile de primire a urgenţelor de la spitalele din Suceava, Rădăuţi şi Gura Humorului pentru investigaţii medicale.
Prefectul a precizat că cele opt persoane au fost transportate de ambulanţele care au patrulat în cursul zilei de marţi, 31 ianuarie. El a mai arătat că persoanele care au fost cazate în adăposturile de noapte sunt din Suceava, Gura Humorului, Arbore şi Frasin. De precizat că, potrivit prefectului de Suceava, o ambulanţă a intervenit pentru a salva o femeie de 73 de ani, din localitatea Doroteia, aflată în stare hipotermică. Bătrâna a fost transportată la „urgenţele” spitalului din Gura Humorului. Prefectul judeţului Suceava a amintit că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” vor asigura ambulanţe, care în fiecare zi, între orele 21:00 – 1:00, vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost, acestea urmând să le transporte la adăposturile special amenajate în acest sens.
„Atât echipajele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, cât şi cele ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, în colaborare cu Poliţia Locală, vor intensifica controalele în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost, solicitând la nevoie sprijin medical, iar transportul, la adăposturile amenajate, al persoanelor identificate va fi asigurat cu ambulanţe”, a declarat Sorin Popescu.
( 2 feb 2012, 11:31:19
Să omagieze lumina soarelui , gaura din covrig şi pe băsişti să-i creadă
Se organizează prin “încercuirea prin deposedare a duşmanului de clasă”
Loc de desfǎșurare: agorele Republicii Isterice România & la fiecare-n casă
:)
Responsabili de proiect : Flutur (căci lui îi pasă),Lungu (să paveleze proiectu’ )
Câteva smochine de la PDL pe care nu le menţionez pân’ nu-nvaţă alfabetu’
Scop : Învǎțarea inorogilor sǎ meargǎ în buiestru și sǎ tragǎ la jug nonstop
Consecinţe : în caz de nerealizarea proiectului aducem peste voi Mare Potop
:)
Întreruperile spontan-controlate a sarcinilor de partid să fie interzise !
Întreruperea de zvonuri ! atât de multe proiecte anterioare compromise ?!?!
În final ,incendierea bibliotecilor , şi altor sedii de partid ( “afară” să se ducă )
Arestarea ziariştilor ostili ! ( a dreq unii ce mănâncă kk şi … ne-n c u r c ă ?! )