Echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, din fiecare subunitate, patrulează prin zonele de competenţă în vederea identificării persoanelor fără adăpost, pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul acestora la unităţile spitaliceşti.
Plutonierul major Alin Găleată, din cadrul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al ISU Suceava, a anunţat că misiunile de căutare vor fi continuate pe parcursul perioadei în care este în vigoare codul portocaliu de ger.
Marţi seară, de exemplu, patrula Detaşamentului de Pompieri Suceava a identificat, în zona Gării Iţcani, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care, după monitorizarea funcţiilor vitale, a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.