Aproape 500 de litri de motorină au fost furaţi dintr-un tir parcat pe marginea DC 48 C, pe raza satului Ţibeni, informează poliţia.
Furtul s-a petrecut în intervalul luni după-amiază, ora 17:00 – marţi dimineaţă, ora 10:00, perioadă în care tirul cu pricina, proprietate a unei firme din Găineşti, a fost lăsat nesupravegheat în zona respectivă, din cauza unei defecţiuni tehnice.
Când şoferul s-a întors la autovehicul a observat că din rezervor lipseau 500 de litri de motorină, valoarea prejudiciului fiind de 2.900 de lei.
„S-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se mai arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.