Un şofer din satul Stroieşti îl reclamă pe poliţistul din localitate că l-a lăsat fără permis de conducere în mod abuziv. Incidentul a fost reclamat inclusiv la 112, iar între timp bărbatul a depus o plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, precum şi o acţiune în instanţă prin care contestă procesul verbal întocmit de poliţist şi în urma căruia i s-a ridicat dreptul de a conduce autovehicule pe drumuri publice.
Incidentul s-a petrecut vineri, 27 ianuarie, la trecerea de nivel de cale ferată de la ieşirea din Stroieşti spre Drumul European 576. Alexandru Ureche, aflat la volanul unei Dacii Logan, spune că a respectat toate regulile de circulaţie şi crede că poliţistul a vrut doar să se răzbune pe el pentru că nu i-ar fi împrumutat o anumită sumă de bani.
Alexandru Ureche a declarat: „Când m-am apropiat de calea ferată am oprit regulamentar pentru a mă asigura. Pentru că semnalele acustice şi luminoase nu erau în funcţiune, am traversat calea ferată, iar la aproximativ un metru după ce am trecut am auzit semnalele acustice. Din faţa mea venea domnul agent Marţincu Gabriel, care m-a oprit şi mi-a luat actele, iar apoi a plecat fără nici o explicaţie. Am mers după el până la sediu şi i-am cerut o dovadă pentru a putea circula, dar mi-a zis să mă gândesc până luni”.
În aceeaşi zi, bărbatul a cerut explicaţii şi superiorului agentului-şef adjunct Gabriel Marţincu şi a sunat şi la serviciul de urgenţă 112, de unde a fost trimis la sediul Poliţiei Municipiului Suceava.
Aici, a depus o plângere împotriva poliţistului, despre care afirmă că nu avea posibilitatea de a vedea şi aprecia corespunzător momentul în care s-au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase de la trecerea de nivel de cale ferată.
Poliţia a demarat o anchetă
De cealaltă parte, poliţistul din Stroieşti susţine că şi-a făcut treaba potrivit prevederilor legale în vigoare. Cu privire la documentele pe care ar fi refuzat să i le restituie lui Alexandru Ureche, poliţistul are o altă versiune. „Le-a abandonat şi nu am avut cum să i le returnez. Abia a doua zi, în prezenţa unui martor asistent, am putut să-i înapoiez certificatul de înmatriculare”, a menţionat agentul-şef adjunct Gabriel Marţincu.
Poliţistul recunoaşte că în momentul incriminat singurul martor care-i poate confirma că şoferul a trecut pe „roşu” este soţia sa.
„Pentru a nu exista suspiciuni, nu am să-i cer soţiei să fie martor. Va fi cuvântul meu împotriva cuvântului şoferului. Din punctul meu de vedere am acţionat perfect legal”, a mai explicat poliţistul din Stroieşti.
Între timp, cazul a ajuns şi la urechile şefilor Poliţiei Municipiului Suceava, care au înaintat cazul spre verificări compartimentului de Protecţie internă.
În paralel, Alexandru Ureche a depus o acţiune şi în instanţele de judecată prin care cere anularea procesului verbal şi restituirea permisului de conducere, cel puţin până la finalizarea cercetărilor care vor trebui să lămurească de partea cui este dreptatea în acest caz.
( 1 feb 2012, 11:26:25