Asocierea formată din firmele „Tehnostrade” şi „Spedition UMB” a renunţat la lucrările de modernizarea a unor drumuri de interes judeţean şi local din Suceava, investiţii care ar fi urmat să se realizeze prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Cele două firme au câştigat anul trecut licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru pachetul de lucrări de modernizare a mai multor drumuri judeţene şi locale din Suceava şi Botoşani. Cel mai probabil, cele două firme nu au putut să găsească finanţarea pentru realizarea acestor investiţii, în condiţiile în care la momentul respectiv valoarea lucrărilor din cele două judeţe se ridica la circa 550 de milioane de lei, fără TVA.
În aceste condiţii, Ministerul Dezvoltării a anunţat o nouă licitaţie, de această dată fiind scos la licitaţie doar pachetul de lucrări din judeţul Suceava, respectiv modernizarea a şapte drumuri judeţene şi a drumurilor din 11 localităţi rurale şi urbane.
Potrivit documentaţiei de licitaţie, valoarea totală a investiţiilor s-ar ridica la suma de 360,4 milioane de lei, fără TVA. Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de nouă ani, începând cu data atribuirii contractului sau a emiterii ordinelor de începere a lucrărilor. Potrivit proiectelor, investiţiile presupun modernizarea a aproape 240 de kilometri de drumuri judeţene şi locale. Ofertele firmelor care vor participa la licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale vor fi deschise la mijlocul lunii martie 2012.
Prin PNDI ar urma să fie modernizate drumurile judeţene Frasin-Ostra, Panaci-Glodu, Panaci-Bilbor, Grădiniţa-Coşna, Suceava-Udeşti-Liteni-Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc-Stulpicani şi Mitocu Dragomirnei-Mănăstirea Dragomirna. La acestea se mai adaugă lucrările de modernizare a drumurilor de interes local din Rădăuţi, Frasin, Liteni, Cajvana, Broşteni, Zvoriştea, Zamostea, Vicovu de Jos, Muşeniţa, Bogdădeşti şi Bălcăuţi.
( 1 feb 2012, 12:44:02