Lucrările de investiţii gestionate de municipalitatea suceveană – parcările subterane, modernizarea principalei artere de circulaţie şi a unor străzi din Burdujeni Sat şi Iţcani, realizarea Centrului Tradiţiilor Populare şi modernizarea iluminatului public – au fost “îngheţate”, din cauza temperaturilor exterioare extreme de scăzute.
Reprezentanţii firmelor constructoare şi diriginţii de şantier care s-au prezentat ieri dimineaţă la comandamentul de gestionare a acestor lucrări executate din fonduri europene, dar şi cu bani publici nu au mai avut ce raporta ca realizări, după ce pe toate şantierele lucrările au bătut pasul pe loc, din cauza gerului cumplit.
În vreme ce lucrările de reparaţii stradale au fost excluse din start pe o asemenea vreme, chiar şi lucrările de interior, precum cele de la parcările subterane, au fost stopate temporar, din cauză că temperaturile din încăperile amenajate în subteran sunt de aproape – 10 grade Celsius. Cei de la General Construct, care realizează parcările subterane, spun că ar fi nevoie de o săptămână cu temperaturi pozitive pentru a putea fi reluate lucrările de finisaje la interior.
Singurii care au spus că încă se mai lucrează au fost cei care se ocupă de realizarea Centrului Tradiţiilor Populare, dar şi acolo există un număr restrâns de operaţiuni care pot fi efectuate, pentru că nu se poate lucra cu nici un fel de material care îngheaţă.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a prezidat comandamentul de ieri dimineaţă, a spus că deocamdată nu există motive de îngrijorare în privinţa respectării termenelor de execuţie:
“Din păcate, temperaturile negative nu permit efectuarea de lucrări ample, vizibile, la nici unul din cele patru obiective de investiţii pe care le urmărim săptămână de săptămână. Partea bună e că lucrările sunt în grafic, era de aşteptat să fie şi temperaturi negative, care să împiedice execuţia lucrărilor. Firmele sunt pregătite să reia lucrările de cum temperaturile exterioare le vor permite”.
Nici lucrările de modernizare a iluminatului public de-a lungul principalei artere de circulaţie nu au putut fi finalizate, deşi mai este foarte puţin de lucru. Conform raportării celor de la Loial, aceştia mai au de montat 14 cutii la baza stâlpilor, două console pe stâlpi, trei corpuri de iluminat şi 19 coloane, iar din Burdujeni mai sunt de demontat 50 de stâlpi metalici vechi de iluminat stradal.