Doi cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal ţigări în România au rămas fără autoturismele pe care le conduceau, după ce au fost depistaţi de lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret.
În cursul zilei de ieri, la PTF Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Costică B., în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism marca Ford. După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, înfăşurate pe corpul bărbatului, 40 de pachete de ţigări marca Viceroy, de provenienţă ucraineană. Potrivit celor afirmate de ofiţerul de presă de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, având în vedere faptul că în urmă cu câteva luni cetăţeanul mai fusese sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 lei pentru sustragere de la controlul vamal, poliţiştii de frontieră i-au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea soluţionării legale. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul marca Ford, în valoare de 7.000 lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.
Într-o situaţie aproape similară s-a aflat şi Daniel S., în vârstă de 25 de ani. Echipa de control din PTF a descoperit, într-un locaş special amenajat sub bancheta din spate a autoturismului, 250 pachete de ţigări marca Viceroy, de provenienţă ucraineană. Tânărul a fost amendat cu 6.000 lei, iar maşina sa a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, a precizat comisarul Poroch-Seriţan.