Patru suflete trăiesc într-o „casă” de doar 11 metri pătraţi

Patru suflete, doi copii, dintre care unul cu probleme grave de sănătate, şi părinţii lor, trăiesc într-o „casă” de doar 11 metri pătraţi, fără un venit stabil.  Nicolae Vasilică are 3 ani şi jumătate şi nu a făcut încă primii paşi, pentru că suferă de artrită şi ar trebui operat de urgenţă la un picior, într-o clinică specializată din Iaşi, unde a mai fost internat. Vasilică mai are o surioară geamănă, cu gradul I de handicap, care, însă, de la două luni a fost luată de stat şi dată la un asistent maternal profesionist. Andreea, sora mai mare a gemenilor, în vârstă de 8 ani, este elevă în clasa a II-a, la o şcoală din Burdujeni. Din păcate, nu are încălţăminte şi haine pentru a merge la şcoală. Rechizitele pentru începutul de an şcolar i le-a cumpărat o vecină. Printre lacrimi, fetiţa ne-a spus că îşi doreşte „fericire şi bogăţie” şi să nu mai râdă copiii de ea că este săracă. Singurul venit al familiei este cel adus de tatăl copiilor, care lucrează ocazional, în construcţii sau salubrizare.
Cu banii câştigaţi de bărbat, uneori din vânzarea cartoanelor şi a fierului vechi, adunate din buncăre, această familie plăteşte lunar chiria pentru locuinţă şi cheltuielile cu întreţinerea, circa 500 de lei.

„Nu am în casă decât o plasă cu cartofi”

Mama copiilor, Maria Gabriela Perţu, în vârstă de 40 de ani, ne-a spus că au fost zile când nu a avut ce să le dea de mâncare copiilor, pentru că trebuia să adune toţi bănuţii pentru a plăti utilităţile. Maria Perţu ne-a povestit: „Suntem cu cheltuielile la zi. Doar că pentru luna asta, s-au adunat aproape cinci milioane de lei vechi, iar soţul nu a avut de lucru. Nu avem aceşti bani. Nu am în casă decât o plasă cu cartofi. Nu am avut bani cu ce să cumpăr mâncare pentru copii. Fetiţa nu are cu ce să se încalţe, nici haine de iarnă. Soţul a găsit la buncăr o pereche de ghetuţe şi cu astea va merge la şcoală”.

„Este o familie corectă”

O familie foarte săracă, dar, în acelaşi timp, demnă. Nu am fi aflat de povestea lor, de sărăcia în care îşi trăiesc copilăria cei doi copii, dacă o vecină a familie, Doina Puiu, care i-a ajutat mereu cu ce a putut: rechizite, hrană, uneori bani, la fel ca şi alţi vecini, nu ne-ar fi sesizat cazul lor. Nu au dorit să se afle povestea lor, să îi arate lumea cu degetul că sunt săraci, că cerşesc mila altora. Nu. Nu în acest fel vor să fie priviţi.
Doina Puiu ne-a spus că a simţit că aceşti oameni trebuie ajutaţi, pentru că merită. „Sunt demni, sunt oneşti, nu fură, nu fac probleme, doar că sunt săraci. Este o familie corectă. Tatăl copiilor munceşte unde apucă, pentru a acoperi cheltuielile cu chiria şi cu utilităţile. Le rămân puţini bani pentru hrană sau haine. Cu toate acestea, şi-au trimis fata cea mare la şcoală. Alţii, nu ar fi trimis-o să înveţe. Nu lipseşte de la şcoală, deşi, pe acest frig, este dificil să mergi aproape dezbrăcată. Vor să o poarte la şcoală, deşi nu au cu ce să o încalţe, cu ce să-i cumpere caiete, culegeri”, ne-a povestit Doina Puiu.

Nu au asigurări medicale

Una dintre priorităţile familie este să-l ducă pe Vasilică la o clinică unde să-i trateze boala de care suferă, care-l face să stea imobilizat la pat. Mama lui Vasilică ne-a spus că a mai stat internată cu băiatul la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi, unde a ajuns cu salvarea, după ce copilul se simţea foarte rău, având infecţie la un genunchi, doar că, la externare, medicii i-au spus că dacă are bani, să revină cu copilul la operaţie. Toate medicamentele de care are nevoie copilul sunt cumpărate la preţ integral, atunci când familia îşi permit acest „lux”. Femeia spune că ea nu are asigurare medicală, mai mult, nu are buletin de Suceava, ceea ce nu-i dă nici un drept la un ajutor social sau la un serviciu medical gratuit. Nici tatăl copiilor nu are plătite asigurările medicale. El nu are contract de muncă acolo unde mai lucrează sezonier. În aceste condiţii, fiecare vizită la medic costă bani, fiecare medicament trebuie plătit, iar aceste costuri suplimentare sunt peste puterea financiară a familiei. Mama copiilor se gândeşte şi la fetiţa „din gemeni”, Nicoleta Vasilica, care a fost luată de stat. O vede lunar, pentru că asistentul maternal o aduce la Suceava pentru control, dar şi-ar dori-o aproape de ea, alături de fraţii ei, în ciuda handicapului grav de care suferă copila.

„Fericire şi bogăţie, mai mult nu-mi doresc...!”

Andreea, copila în vârstă de 8 ani, a vrut să ne arate că ştie să citească. A luat în mâinile-i fragile cartea „Învăţăm să citim – clasa I” şi ne-a citit, cu dificultate, câteva fragmente. Ne-a spus că nu a avut 40 de lei pentru două culegeri, pe care ceilalţi colegi le-au primit de la „doamna”. Am întrebat-o dacă are un vis... Ce vrea să devină când va fi mare? După câteva minute în care şi-a adâncit faţa în palme, asemeni unui om matur, plini de griji, ne-a spus că nu ştie ce vrea să devină când va fi mare, „fericire şi bogăţie, mai mult nu-mi doresc”. „Copiii nu vor să se joace cu mine pentru că sunt săracă. Nu am nici o prietenă din clasă. Doamna învăţătoare le spune să se joace cu mine, dar ei fac tot de capul lor. La bloc, sunt două fete care se joacă cu mine, Valentina şi Bianca, restul copiilor nu vor, fug de mine. Când văd că fug de mine, vin în casă, îmi iau cartea şi citesc”, ne-a povestit printre lacrimi fetiţa, care ne-a mai tulburat cu o destăinuire: „îmi place mult să fiu cuminte, numai cuminte, nu vreau să fiu obraznică... câteodată sunt rea”. Ce vinovăţie, ce „răutate” poate să ascundă această fetiţă, mult prea matură pentru vârsta ei? Poate doar o povară..., o povară a sărăciei, care o face să fie exclusă din cercul de colegi, de prieteni de joacă.

Ajutaţi o familie de oameni săraci, dar corecţi!

Cei care pot să-i ofere un loc de muncă lui Valentin Pălănceanu, în vârstă de 39 de ani, tatăl copiilor, om care nu are multă şcoală, multe calificări, dar care îşi doreşte să muncească cu braţele, cu sudoarea frunţii pentru a-şi hrăni copiii, pentru a-şi întreţine familia, pot să sune la telefonul 0756 561 816.
Oamenii cu suflet generos, care au posibilităţi şi pot să le aducă acestor oameni săraci, dar corecţi, o fărâmă de bucurie, care pentru ei poate însemna o pâine, alimente de orice fel, haine pentru copii, rechizite, jucării, dulciuri sau poate o sumă de bani care să-i ajute să treacă mai uşor prin această iarnă, pot să sune la acelaşi număr de telefon sau să le facă o vizită acasă: str. Jean Bart (cartierul Burdujeni, vizavi de Hotelul Orizont, mai sus de gară), bl. CCH, nr. 5 A, etaj IV, ap. 77 - familia Valentin Pălănceanu.