Un grup de 12 studenţi belgieni de la Haute Ecole Lucia de Brouckère din Bruxelles, însoţiţi de profesorul Kim Verheggen, se află într-un stagiu de practică pedagogică la Centrul Şcolar „Sfântul Andrei”, Gura Humorului.
Tinerii, aflaţi în ultimul an de studiu, se pregătesc să devină educatori, nouă dintre ei, şi institutori, trei dintre ei, pentru învăţământul special. Studenţii au venit pe 18 ianuarie, iar stagiul lor se va încheia pe 1 februarie.
În primele două zile, studenţii au asistat la orele educatorilor şi învăţătorilor de la Centrul Şcolar „Sf. Andrei” , apoi, sub îndrumarea acestora, vor susţine activităţi specifice la clasele I-VIII. Din cauza barierelor de limbă, orele sunt preponderent axate pe domeniul terapie ocupaţională, ludoterapie, socializare şi autonomie, dar şi cu elemente de terapie cognitivă.
Profesorul Kim Verheggen se află pentru a cincea oară la Gura Humorului. Anul trecut, acesta, împreună cu studenţii cu care a venit au oferit şcolii o donaţie de 2.750 de euro, din care s-au cumpărat medicamente pentru infirmeria şcolii, ceea ce a permis îmbunătăţirea substanţială a serviciilor medicale oferite elevilor şcolii.
„La rândul nostru, ca gazde, încercăm să le arătăm musafirilor noştri o parte din frumuseţile plaiurilor bucovinene, să îi facem să simtă ospitalitatea românească, să le desenăm în suflet dorul de a reveni în România”, a spus Calina Dulgheru, responsabil de stagiul de la Centrul Şcolar „Sf. Andrei”.