Preotul paroh din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu după ce a îngropat un localnic fără a avea un act de constatare a decesului. Cu alte cuvinte, omul a fost îngropat fără să se ştie cauza morţii, fapt grav, mai ales că acesta a murit acasă, fără a fi văzut de vreun medic. Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi este posibil ca bărbatul să fie deshumat, pentru a se stabili cauza morţii şi a se elimina varianta unei morţi violente.
Gheorghe Dăscălaşu, în vârstă de 55 de ani, a murit acasă, duminică, pe 15 ianuarie. A fost condus pe ultimul drum joi, pe 19 ianuarie. Membrii familiei şi vecinii spun că bărbatul era bolnav de epilepsie şi consuma alcool, iar starea sa se agravase foarte mult în ultimele săptămâni, când abia mai ieşea din casă. Foarte probabil bărbatul chiar a murit de moarte bună, însă, totuşi, nu există nici o confirmare medicală în acest sens.
Nu era înscris la nici un medic de familie, nu a fost la spital şi nu mai avea buletin de identitate
Bărbatul a murit acasă şi nici măcar soţia nu îşi mai aduce aminte când a fost acesta ultima oară la un medic. Mai mult, nu era înscris la nici un medic de familie, care să-i cunoască boala, şi nici nu mai avea buletin de identitate, pe care îl pierduse.
La o zi după deces, soţia acestuia, Teodora Dăscălaşu, s-a prezentat la Primăria Mălini, unde a solicitat certificat de deces. Secretarul primăriei, Neculai Saftiu, i-a explicat că este nevoie de un certificat de constatare a decesului de la un medic. Cum însă acesta nu era luat în evidenţe, medicul de familie din sat a refuzat, justificat, să elibereze actul de constatare a decesului.
Aşa s-a ajuns, se pare, la mila preotului din sat, Gheorghe Sava.
„Nu am putut scoate certificatul... Părintele a spus că rezolvă”
Soţia bărbatului încearcă să găsească justificări implorând totodată ca soţul ei să nu fie dezgropat: „El s-a născut la Poiana Mărului, dar a făcut şcoala la Hunedoara, la Deva şi nu şi-a mai schimbat buletinul, avea domiciliu acolo. Suntem căsătoriţi de 32 de ani, aveam zece copii, unul a murit la şapte luni, nouă mai sunt în viaţă. Nu am putut scoate certificatul... Părintele a spus că rezolvă, cum să vă spun, noi am ştiut, eram pregătiţi... şi părintele a ştiut că a fost aşa de bolnav”, ne-a declarat Teodora Dăscălaşu.
Ea a mai spus că fostul său soţ şi părintele au fost colegi de şcoală şi se cunoşteau destul de bine, iar preotul a fost convins că bărbatul a murit din cauza bolii.
Cum s-a aflat totul
Secretarul comunei Mălini, Neculai Saftiu, este cel care cunoaşte poate cel mai bine acest caz. El susţine că i-a explicat femeii că în condiţiile în care soţul nu a fost înscris la medicul de familie este neapărat să anunţe poliţia, pentru ca Serviciul Judeţean de Medicină să efectueze necropsia şi să se stabilească cauzele morţii. Femeia a plecat de la primărie şi nu a mai dat nici un semn de viaţă până la începutul acestei săptămâni, când bărbatul era deja îngropat.
Secretarul a explicat cum s-a aflat de acest caz: „Soţia a mers la domnul primar, să-i dea ajutor de înmormântare. Domnul primar a trimis-o la mine şi imediat am întrebat-o unde este certificatul de deces. A răspuns că nu are... Dar bărbatul unde e?, am întrebat. A zis că e îngropat... Am trimis-o atunci repede la poliţie, să anunţe, după care m-am dus şi eu şi am dat o declaraţie în care am explicat cum a fost... Acum ar trebui, după toate procedurile, să fie deshumat, să-i facă necropsie, să vadă cauza morţii”.
„Părintele a vrut să ajute, noi am făcut-o toţi pe spinarea noastră...”
Reporterii Monitorului de Suceava au stat de vorbă cu mai mulţi vecini ai familiei Dăscălaşu. Aceştia confirmă că bărbatul era bolnav de epilepsie şi sunt convinşi că a murit de moarte bună. Unii chiar ştiau că prin înmormântare s-a efectuat o ilegalitate.
Olga Mitocaru, vecina care locuieşte peste drum de familia Dăscălaşu, a declarat: „A avut aproape o săptămână cât a stat acasă... cât putea să mai steie, a murit duminică şi l-au îngropat joi. Chiar eu am făcut mâncarea pentru înmormântare. Părintele a vrut să ajute, noi am făcut-o toţi pe spinarea noastră... ce să facem? Încă a fost bine că nu o fost călduri, că se descompunea în casă, acolo”.
O altă vecină, Veronica Păşcănuţ, este de aceeaşi părere şi îi ia apărarea preotului. „Era bolnav, bolnav tare... Ce avea să facă preotul cu dânsul? Să-l lase în casă? Nu se putea face focul în casă şi mureau copiii aceia de frig. El, preotul, a vrut să facă un bine”, a spus femeia.
O familie foarte săracă, care trăieşte din alocaţiile copiilor
Din cei nouă copii ai familiei Dăscălaşu şase sunt plecaţi în străinătate, iar trei, cei mai mici, sunt acasă, la Poiana Mărului. Cel mai mic copil, o fetiţă, are zece ani. Cei trei copii şi mama trăiesc într-o casă sărăcăcioasă, iar singura lor sursă de venit o reprezintă alocaţiile minorilor. La fel era situaţia şi când trăia capul familiei.
În funcţie de rezultatele anchetei care se va derula în următoarele zile, se va stabili dacă bărbatul va fi deshumat, pentru a se afla cauzele morţii şi a fi înlăturată posibilitatea unei morţi violente.
Indiferent de situaţie, cert este însă că bărbatul nu trebuia îngropat fără un certificat de constatare a decesului, iar această problemă este una penală, chiar şi în condiţiile unei morţi perfect naturale.
Preotul a fugit de reporteri
Ieri, la Poiana Mărului, am încercat să discutăm şi cu preotul Gheorghe Sava, însă acesta a evitat în mod clar dialogul. L-am întâlnit la Primăria comunei Mălini, însă acesta a negat că ar fi preotul pe care îl căutăm, plecând în grabă cu maşina.
Ulterior, mai multe persoane ne-au confirmat că cel care a plecat în grabă este chiar preotul Gheorghe Sava. Am încercat să dăm de acesta şi la domiciliu, însă acolo nu a fost de găsit nimeni.
(27 ian 2012, 11:05:04
Dulcea amintire a ce-ar fi putut să fie
Fiindcă Reforma Statului seamănă c-o autopsie
Replica firească e : un muget !
Cu IQ-ul limitat (parcă) de Constituţie
Obosit de-atât malpraxis în politică
Cufundat în ţuică şi-n mu*a mioritică
Adeseori nu ai decât o singură soluţie :
Să nu mai ceri ! să vrei şi (doar) să iei !
Să ignori demolatorii de opinie !
Să nu-ţi “faci” dumnezei .. PeDeLei !
Fiindcă vei ajunge(cu ei) la capăt de .. funie
(făr’ să-nţelegi de ce , fără să ai vreo opinie
Stai curat ! nu-ţi “vinde”a ta “sfinţenie” ! )