Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 ian 2012 - Anul XVII, nr. 20 (4925)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Rezultate

Morţii, vinovaţi pentru explozia de anul trecut de la fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O veche expresie des uzitată de oamenii din popor, „mortul este vinovat”, pare să-şi găsească acoperirea integral în ancheta care s-a derulat după explozia din vara anului trecut de la fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia - Grăniceşti. Evenimentul care s-a soldat cu moartea a doi angajaţi şi rănirea unui al treilea a intrat în atenţia inspectorilor de muncă la scurt timp.
Expertiza începută la mijlocul lunii iunie a anului 2011 a fost finalizată abia zilele trecute, iar în baza acestui document procurorii şi poliţiştii din Rădăuţi pot continua ancheta.
Expertiza a fost efectuată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani, iar rezultatele arată că principalii vinovaţi de producerea exploziei sunt muncitorii morţi.
„S-a evidenţiat drept cauză a producerii accidentului suprapunerea în timp şi spaţiu a amestecului exploziv cu sursa de iniţiere, iar factori favorizanţi modul de construcţie a camerei antifonice, neînlăturarea prafului depus pe partea dreaptă a platformei, starea de oboseală a muncitorilor Gheorghe Cristinel Prodan şi Teodor Pribagu, care lucraseră şi în schimbul trei, rutina în muncă a celor trei muncitori accidentaţi şi neîndepărtarea periodică a depunerilor de praf din plăcile antifonice din care este construită camera tocătorului”, se arată în expertiză.

 

Dosare penale în serie la Supermag Imperial

Totuşi, experţii au considerat că la producerea accidentului a mai contat şi faptul că „angajatorul nu a luat toate măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă pe care avea îndatorirea de a le lua”.
Expertiza, care are câteva sute de pagini, a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi va fi analizată amănunţit de procurorii de aici, în colaborare cu poliţiştii din Rădăuţi.
O altă recomandare care reiese din concluziile experţilor este aceea de a se demara cercetări penale împotriva administratorului SC Supermag Imperial Câmpulung Moldovenesc, punct de lucru Slobozia Sucevei. Este vorba de soţia lui Nelu Hânţar, care urmează să fie cercetată pentru infracţiuni prevăzute de Legea 319/2006 cu privire la protecţia şi securitatea muncii.
Rămâne de văzut şi care vor fi rezultatele anchetei penale şi dacă adevăratul proprietar al fabricii de reşapat cauciucuri, Nelu Hânţar, va putea fi tras şi el la răspundere pentru tot ce s-a petrecut la Slobozia în ultimul an.
În afara acestui dosar, administratorii SC Supermag Imperial SA mai au o altă plângere penală, din partea comisarilor Gărzii Financiare Suceava, care îi acuză de o evaziune fiscală de 375.000 de euro.

 

Copii rămaşi fără tată după explozia de anul trecut

În timp ce autorităţile se chinuiesc să găsească vinovaţi pentru explozia din dimineaţa zilei de 9 iunie 2011, două familii îşi duc crucea şi îşi plâng morţii. Deflagraţia care a provocat moartea a doi muncitori şi rănirea gravă a celui de-al treilea s-a produs în jurul orei 7.00, când mai mulţi mecanici încercau să schimbe un rulment de la un motor. Nenorocirea a plecat de la o scânteie apărută în urma unor acţiuni mecanice, gen lovire fier pe fier. Ipoteza a fost avansată atât de reprezentanţii societăţii din Slobozia, cât şi de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Explozia a semănat lacrimi printre familiile a doi muncitori. Teodor Pribagu, în vârstă de 56 ani, din Gura Solcii - Grăniceşti, a murit din cauza arsurilor grave pe 70% din suprafaţa corpului. În urma sa au rămas zece copii orfani de tată.
Gheorghe Cristinel Prodan, de 23 de ani, din Ţibeni – Satu Mare, este cel de-al doilea muncitor care a decedat. El a suferit arsuri profunde, pe 90% din suprafaţa corpului, şi a decedat în Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Cei doi bărbaţi au fost duşi iniţial la Spitalul Judeţean Suceava, iar apoi s-a decis transportarea lor cu un elicopter la Bucureşti.
Cel de-al treilea rănit în explozie, Daniel Andrei Şalgău, de 33 de ani, din Milişăuţi, a suferit arsuri pe 12% din suprafaţa corpului, iar medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti au reuşit să-l salveze.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Morţii, vinovaţi pentru explozia de anul trecut de la fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia.
 Vizualizări articol: 1092 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Morţii, vinovaţi pentru explozia de anul trecut de la fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Nu el e vinovatul trimis de
(26 ian 2012, 11:17:34
El e doar un patron si a dat bani unde i s.a cerut...De vina sunt anchetatorii ( POLITIA . ITM-ul ..iar pentru toate magariile si evaziunile fiscale facut e de vina GARDA DE FINANTA si FISCUL ) asta dovedeste ca au luat spaga la fiecare control..iar acum se vede... dar oricum pana la urma..tot  ☭  sunt vinovati
1.1  RE: Nu el e vinovatul trimis de
(26 ian 2012, 12:30:21
Asa este.E o intreaga increngatura si pariez ca anchetele si controalele se vor infunda si, in cel mai rau caz, se va lasa cu cativa ani cu suspendare.Halal justitie, halal Mediu, halal FISC etc.
2.   Culpa... trimis de
(26 ian 2012, 13:52:39
iarasi vorbeste spaga si coruptia.mortul e de vina,dar pana a muri saracii cine trebuia sa i supravegheze,cine e cu normele de supraveghere si securitatea muncii? ca de obicei,viata omului nu valoreaza nimic pentru coruptii din itm.........
3.   Varianta corecta ar fi scantei de la flex!!! trimis de
(26 ian 2012, 18:24:25
Din cate stiu eu de la oameni care lucrau acolo,explozia s-a produs de la scanteiul flexului cu care taiau s-au polizau cei trei. Si explozia s-a produs undeva intrun spatiu inchis,stramt ceva de genul conducta de ventilatie,de aia cei trei au fost atat de arsi fiindca nau putut iesi la timp de acolo,cand iesisera afara de acolo ei inca mai ardeau.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei