Reprezentanţii SC RCS&RDS SA şi-au dat în petec faţă de un abonat care îşi reziliase contractul cu firma respectivă, continuând să-i trimită facturi. Tărăşenia nu s-a terminat aici, iar cei de la RCS&RDS au considerat că este cazul să-i trimită „rău-platnicului” şi o notificare. Potrivit hârtiei trimise pe 25 octombrie 2011, suceveanul era somat să plătească, „de urgenţă, suma de 211,76 lei, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, sumă ce reprezintă debitul facturat până la momentul trimiterii notificării şi anume contravaloarea serviciilor de internet/telefonie/catv/digi”.
Şi pentru a fi şi mai credibili că nu este de glumă cu neplata restanţelor, reprezentanţii RCS&RDS au anunţat că pot folosi „toate mijloacele legale -executare silită, poprire asupra veniturilor dumneavoastră salariale, sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor dumneavoastră mobile şi imobile”.
De cealaltă parte, suceveanul s-a arătat consternat de toate ameninţările pe care le-a primit, mai ales că relaţiile contractuale între el şi firma amintită încetaseră încă din luna august a anului trecut.
Fostul client al RCS&RDS a explicat: „Am fost nemulţumit de anumite servicii prestate de ei şi am cerut rezilierea contractului. Am depus şi o cerere în acest sens, pe 1 iulie 2011, la care nu am primit nici un răspuns. Spre surprinderea mea, câteva luni mai târziu m-am trezit cu o factură de plată. Fireşte că nu am achitat un serviciu de care nu am beneficiat. Cireaşa pe tort a fost la sfârşitul lunii octombrie, când am primit această notificare”.
Şi pentru că se ştia „curat”, suceveanul a depus şi o plângere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava. Răspunsul i-a venit acum câteva zile şi nu face decât să confirme că a avut dreptate: „În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cererea dumneavoastră de reziliere a fost înregistrată de către SC RCS&RDS SA în data de 01.07.2011. Conform clauzelor contractuale, operarea cererii de reziliere se face începând cu data de întâi a lunii următoare, astfel contractul dumneavoastră trebuia să înceteze la data de 01.08.2011”.
Pentru că nu i-a reziliat suceveanului contractul, firma de internet, telefonie şi cablu a fost amendată şi s-a dispus recalcularea sumei facturate în mod eronat.
(25 ian 2012, 11:14:02