Viaţa cu dihorul în casă

Are un dihor în casă, iar animalul mişună peste tot. Îl găseşte şi în pat, uneori, sau prin câte un buzunar, dar asta îl amuză, nu îl deranjează deloc. Este povestea unuia dintre consilierii locali din Câmpulung Moldovenesc, medicul veterinar Radu Velisar, care şi-a ales singur un dihor pe post de animal de companie. În final s-a convins că dihorul nu este deloc fiara odioasă cunoscută în popor.
Medicul Velisar este conştient că i-a şocat pe toţi cei care i-au trecut pragul şi au văzut ce creatură îi iese de după fotoliu, dar ne-a explicat că nu este deloc un excentric din categoria celor care adună acasă animale exotice pentru a impresiona.
De fapt, Velisar a văzut întâmplător dihorul la un magazin specializat, unde se afla ca să cumpere un porcuşor de Guineea. Porcuşorul trebuia să devină un fel de mică mascotă a clinicii sale veterinare, dar în final calculul de acasă nu s-a potrivit cu cel din magazin. „Am zărit o creatură măruntă, ghemuită în cutia ei, care mă privea foarte atent. Am fost doar curios, dar când am ajuns mai aproape de ea, m-a cucerit cu ochişorii ei trişti. Pur şi simplu mi-am dorit să o iau de acolo şi să îi ofer o viaţă normală. Ideea era să stea în clinică, într-un spaţiu special amenajat, să aibă tot ce îi trebuie şi să eliminăm motivul acelei tristeţi incredibile din ochişorii ei. Numai că s-a întâmplat un pic altfel”, ne-a povestit zâmbind Velisar.

Tabieturi

Ca proprietar de ”fiară”, medicul Velisar poate spune acum cu convingere că mai nimic din ce ştia despre dihori nu s-a confirmat în privinţa noii sale amice cu blană. În primul rând, mărunţica, după ce a fost sterilizată, nu miroase mai neplăcut decât o banală pisică. Şi-a dobândit, ca o veritabilă escroacă sentimentală, lipindu-se iremediabil de sufletul proprietarului, dreptul de a ieşi definitiv din cuşcă şi din clinică şi de a mişuna liberă prin casă. Nu muşcă decât uşor, în joacă, convieţuieşte cu alte animale de companie fără probleme şi nu a atacat pe nimeni, niciodată. Nu este deloc un animal sfios, care să trăiască prin cotloane, ci un personaj extrem de agil şi sociabil, omniprezent şi amuzant. Se hrăneşte cu mâncare uscată pentru pisici şi nu e mofturoasă deloc.
Mica făptură, care a primit numele Toni, nici măcar nu face parte din categoria animalelor care nu pot fi educate din punct de vedere al igienei. Foloseşte... baia, ca orice locuitor civilizat al casei şi este chiar o ”gospodină” ordonată, care caută cu înfrigurare orice ciorap folosit sau batistă pentru a le transporta rapid la loc sigur, lângă coşul de gunoi.
Micul dihor are şi două pasiuni mai puţin agreabile. Adoră să scurme în ghivecele cu flori şi să tragă câte un somn prin buzunarele hainelor, aşa că proprietarul ei trebuie să fie atent să nu plece cumva de acasă cu dihorul la purtător.
Medicul veterinar spune că, din punctul său de vedere, dihorul s-a dovedit un companion minunat. Totuşi, ca specialist, nu îl recomandă chiar oricui. ”Nu am avut experienţe anterioare cu un astfel de animal. Este diferit de dihorul sălbatic, este o creatură mică şi simpatică, dar poate fi totuşi un animal imprevizibil. Consider că poate fi un animal de companie minunat pentru un cunoscător, dar nu l-aş recomanda persoanelor care au copii sau care nu se pricep prea bine să anticipeze comportamentul animalului sau să îl îngrijească în mod corect. Pentru mine, acest animăluţ a fost o fericită descoperire şi este un prieten minunat”, ne-a mai spus medicul Velisar.