La Aeroclubul „Grigore Baştan” din municipiul Suceava au început, din această săptămână, înscrierile la cursurile de planorism şi paraşutism.
Orele de pregătire şi de iniţiere în zborul cu planorul sau cu paraşuta se adresează persoanelor doritoare începând cu vârsta de 16 ani, perioada de înscrieri fiind până în data de 24 februarie 2011.
După înscriere, cursanţii vor fi supuşi unui set de analize care să confirme o bună stare de sănătate, mai ales din punct de vedere cardiac. Iniţierea se face pe durata a patru luni, în intervalul ianuarie-aprilie, urmând ca apoi cursantul să fie supus unui test practic pentru a demonstra cunoştinţele acumulate în decursul pregătirii în planorism şi paraşutism.
Cursanţii care vor trece cu brio examenul vor primi un document care să ateste că au absolvit un curs de planorism sau de paraşutism.
Persoanele care au între 16 şi 22 de ani vor învăţa să piloteze gratuit, iar cele care depăşesc pragul de 22 de ani vor plăti o sumă modică ce va fi achitată în baza unui contract semnat de ambele părţi. De exemplu, la paraşutism, saltul se face contra sumei de 20 de euro.