Bărbatul cercetat pentru infracţiunea de şantaj după ce l-ar fi ameninţat şi agresat pe fiul patronului societăţii Test Prima Suceava, cerându-i „dreptul de şmecher”, este cercetat într-un nou dosar penal, de această dată după o agresiune comisă asupra administratorului unui restaurant şi a unei angajate a acestuia.
Miercuri, în jurul orei 14.00, poliţia a fost sesizată prin numărul de urgenţe 112 că la restaurantul Corduş din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, s-a produs un scandal, unul dintre clienţi fiind recalcitrant.
La faţa locului poliţia a stabilit că scandalul a plecat de la nimeni altul decât Cătălin Cimpoiaşi, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava. În interiorul localului avea loc o petrecere privată, iar Cimpoiaşi, invitat să plece, ar fi devenit agresiv, înjurând şi ameninţând. Conform anchetei poliţiei, administratorul localului, Ionuţ Corduş, în vârstă de 28 de ani, şi una dintre ospătăriţe, o tânără de 21 de ani, au fost loviţi cu pumnii peste faţă şi ameninţaţi că vor plăti pentru că au avut curajul să-l deranjeze. La scurt timp, Cătălin Cimpoiaşi a părăsit zona, iar poliţia a fost chemată la faţa locului.
Ambele victime au fost examinate medico-legal şi au depus plângere penală împotriva suspectului.
Referitor la acest caz, inspectorul Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat: „Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, ameninţare şi loviri sau alte violenţe”.
Dosarul de şantaj în care reclamant este Sorin Juravlea
Tot la lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale se află şi dosarul penal întocmit acum câteva zile, pentru comiterea infracţiunii de şantaj.
Conform anchetei poliţiei, pe 9 ianuarie, Sorin Juravlea, în vârstă de 23 de ani, fiul patronului societăţii de construcţii, staţiona cu maşina în zona Nordic, iar lângă el a oprit un alt autoturism, din care a coborât Cătălin Cimpoiaşi. Acesta a urcat în maşina lui Juravlea, pe scaunul din dreapta faţă, unde, după o discuţie contradictorie, i-ar fi aplicat mai multe lovituri în figură. Toată scena a durat cel mult trei minute, iar motivul agresiunii a fost o presupusă datorie de o mie de euro. Datoria respectivă ar fi „dreptul de şmecher” pe care i l-a solicitat Cimpoiaşi tânărului.
Sorin Juravlea a mai susţinut că ar mai exista victime ale lui Cimpoiaşi, însă acestora le este frică să depună plângeri.
(20 ian 2012, 12:03:24