Cearta unor copii la o şcoală din municipiul Suceava a fost motivul pentru care doi indivizi au năvălit în casa unei familii şi i-au ameninţat pe cei din locuinţă cu un pistol.
Incidentul, informează poliţia, s-a petrecut marţi seară, pe o stradă din cartierul Zamca, şi a fost anunţat la 112, în jurul orei 20:45, de către
Ana A., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului i-au găsit pe toţi cei implicaţi în scandal şi au aflat că e vorba de un conflict între două familii vecine, conflict plecat de la cearta copiilor lor minori la şcoală.
Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 20:30, Vlad I., în vârstă de 31 de ani, tatăl unuia dintre copiii cu pricina, i-a cerut unui prieten, Iulian R., de 30 de ani, să meargă să-i pună la punct pe vecinii lui, părinţii celuilalt copil cu care fiul lui s-a certat la şcoală.
Cei doi bărbaţi au intrat în casă, pe uşa deschisă, Iulian R. având asupra sa şi un pistol, în încărcătorul căruia, precizează poliţiştii, se aflau şase bile din material plastic. Cele două tabere s-au ameninţat reciproc, Iulian R. şi Vlad I. susţinând că la rândul lor au fost ameninţaţi cu un topor de Gheorghe A., în vârstă de 37 de ani, soţul reclamantei.
Toţi cei implicaţi în scandal vor da acum cu subsemnatul la poliţie, făcând plângeri de-o parte şi de cealaltă pentru ameninţare şi violare de domiciliu.
„Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului investigaţii criminale Suceava, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, urmând ca în funcţie de rezultat să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural”.
(19 ian 2012, 11:10:30