Oameni încătuşaţi de patimi şi singurătate, la Centrul social „Sf. Vineri”

Oameni încătuşaţi de patimi şi singurătate vin în fiecare seară la Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, situat în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul George Enescu, unde primesc o masă caldă şi un pat unde să-şi odihnească oasele.
Fiecare are o poveste de viaţă, fiecare poartă în suflet amintiri care dor, învăluite, de multe ori, în mister.
Unii nu vor să-şi povestească viaţa, pentru a-i proteja pe cei din familie, cei pentru care el, tată, soţ, a devenit persoana ingrata, beţivul, omul de nimic despre care nu vor să mai audă. Sunt, însă, alţii care îşi deschid cămara sufletului, învăluită de întuneric, şi care îşi povestesc fragmente din viaţă.

Singur, bolnav, dat afară din casă de propriul fiu

Aurel Popa are 56 de ani şi este unul dintre cei mai vechi asistaţi ai Centrului de noapte de la „Sf. Vineri”. De mai bine de un an, bărbatul este primit să stea în locaţia socială după ce propriul fiu l-a dat afară din casă. Cu tristeţe şi resemnare îşi deapănă amintirile, mai ales că starea sa de sănătate este precară. Tocmai a trecut printr-o operaţie şi perioada de recuperare este foarte grea. Cu grimase de durere pe faţă, bărbatul ne-a spus că în urma divorţului, la partaj, a primit o sumă de bani, pe care i-a oferit-o fiului său, cu condiţia să cumpere o garsonieră unde să locuiască împreună. Bărbatul povesteşte că a fost dat afară din casă de propriul fiu, iar singura lui scăpare, pentru a nu îngheţa pe străzi, a fost adăpostul de noapte. „Băiatul care m-a dat afară din casă, am auzit că nu mai stă în locuinţa din Burdujeni. Ar fi plecat prin străinătate. Nu ştiu... Nu mai aştept de la nimeni nimic. Acum sunt bolnav”, ne-a spus el. Te copleşesc vorbele bărbatului, spuse apăsat, cu durere, resemnat că nimic bun nu se mai poate întâmpla în viaţa lui.
Personalul din centru îi asigură bărbatului şi medicamentele de care are nevoie, acum, după operaţie. Durerea fizică mai poate fi ameliorată cu o pastilă, dar durerea sufletească, după cum spun bătrânii, „nu are leac”. De curând, bărbatul a fost ajutat de personalul centrului să-şi depună actele pentru pensie şi aşteaptă decizia.

Iarna blândă a redus numărul asistaţilor din centrul de noapte

Coordonatoarea Centrului social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, psihologul Geanina Paveliuc, ne-a spus că societatea, în general, îi dispreţuieşte pe oamenii străzii. „Nu au timp să le asculte povestea, nu vor să accepte că au fost şi ei <cineva>, au avut o familie, au copii. Sunt catalogaţi toţi beţivi, cerşetori şi nu li se acordă nici o şansă”, a explicat Geanina Paveliuc. Ea a mai completat că centrul este destinat nevoiaşilor şi are o capacitate maximă de 50 de persoane.
Sunt primiţi oameni fără adăpost, copii, femei gravide, persoane singure, oameni ai străzii din municipiul Suceava, dar, pe perioada iernii, după cum a spus Paveliuc, „nu se mai uită nimeni pe buletinul unui amărât dacă este sau nu este din municipiul Suceava. Este primit în centru pentru a nu îngheţa pe străzi”. Şefa centrului a mai completat: „În medie, noaptea, vin între 15 – 20 de oameni ai străzii. Unii sunt aduşi de Poliţia Comunitară sau de Serviciul Poliţiei Transportului Feroviar. Alţii sunt clienţi mai vechi şi au aflat deja de centrul nostru. Vin singuri. Oricum, datorită unei ierni mai blânde, au fost mai puţini beneficiari decât anul trecut, când aveam şi 30 de internări pe noapte”.

Omul gării

Un alt om al străzii pe care l-am întâlnit, joi seară, la Centrul social de noapte este Vasile Juravle, în vârstă de 58 de ani. Are doar două nopţi de când vine la centrul din George Enescu, el numărându-se printre „boschetarii” gării. Bărbatul ne-a spus că la îndemnul unui poliţist comunitar a venit în centrul de noapte, făcând şi o promisiune: că se lăsă de băutură. Aceasta este şi condiţia ca un om al străzii să fie primit în centru: să nu consume alcool.
Cu faţa schimonosită, obosită, omul ne-a povestit că este şofer de meserie, dar că, în urma unui accident, nu a mai putut să profeseze. Bărbatul a locuit în Corabia, o localitate din Oltenia, a avut familie, copii, dar din cauza băuturii a pierdut tot. Fiind bucovinean, după cum spune el, a revenit la Suceava, „doar că atunci când am pus piciorul pe peronul gării, mi-au furat toate actele, permis, buletin, tot. Nu mai am nimic”. Şefa Centrului ne-a spus că va încerca să-i facă acte provizorii, pentru a putea beneficia de un ajutor social sau poate chiar de a beneficia de o pensie. 

Durere şi vinovăţie

Vasile Petraru, în vârstă de 61 de ani, este un alt „client” al centrului. Pentru o scurtă perioadă de timp, i s-a interzis să mai vină la adăpost, pentru că a încălcat regula şi a venit băut. Omul s-a reabilitat şi a fost reprimit. Nenea Vasile ne-a spus că are doi băieţi, unul căsătorit şi stabilit în America, altul în Deva. „Pe cel din America, în vârstă de 37 de ani, nu l-am văzut de când a terminat facultatea. S-a însurat cu o americancă. A plecat şi mama lui, fosta nevastă, în America. Eu am mai trăit cu o femeie, care, în perioada cât eu am fost plecat la muncă prin Israel, a vândut casa. Am rămas pe drumuri... asta este. Am avut şi un accident şi mi-am pierdut un ochi”, ne-a povestit bărbatul. Nici băiatul din Deva nu se interesează de soarta tatălui. Pe chipul bărbatului se citeşte durere, dar, în acelaşi timp, şi vinovăţie. Nu crede că a fost îndepărtat de copii fără motiv. A greşit şi el faţă de ei, deşi, tare şi-ar dori să audă, într-o bună zi, spunându-i-se din nou tată.

Suferinţă fizică şi psihică

La unii dintre oamenii fără adăpost cu care am stat de vorbă am observat o resemnare şi degradare interioară, o durere şi frustrare în acelaşi timp, o luptă cu ei înşişi, pierdută din start. Cu aceştia este cel mai greu de lucrat, am aflat de la personalul centrului, pentru că patimile sunt mai uşor de acceptat decât lupta pentru reabilitare. Mulţi sunt alcoolici, arătaţi cu degetul de societate. Se acceptă greu faptul că alcoolismul este o boală, care pentru ameliorare cere multă voinţă din partea bolnavului, dar şi un tratament de specialitate, de care aceşti oameni nu beneficiază.
Geanina Paveliuc ne-a explicat că asistaţii sunt consiliaţi psihologic, li se acordă tot sprijinul moral, dar nu este suficient. Mulţi suferă de boli asociate, au nevoie de tratamente costisitoare. „Când ne confruntăm cu probleme mai grave, sunăm la 112. Omul este dus la urgenţe, i se acordă primul ajutor, sau, în cazurile unor boli mai grave, este internat pentru câteva zile. Avem un beneficiar cu tuberculoză, care a necesitat mai multe internări, şi un altul, care a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală. După externare, ei nu au unde să se ducă. Vin iar la noi. Nu putem să-i dăm afară pe timpul zilei. Sunt bolnavi. Ei sunt ţinuţi în permanenţă în centru. Sunt cazuri de excepţie”, a mai povestit Paveliuc.
Tot un caz aparte este şi cel al unei mame care a fost dată afară din casă, împreună cu copilul mic, de către soţ. A stat mai mult timp pe străzi, punând în pericol viaţa copilului, după care a ajuns la centru. Personalul de aici a ajutat-o pe femeie să-şi găsească un loc de muncă şi o locuinţă. În acest moment, femeia se poate întreţine singură şi poate avea grijă şi de copil.

Au locuit în case părăsite

Un caz aparte îl constituie şi tinerii care au fost crescuţi în centre de plasament. După ce au împlinit 18 ani şi nu au mai continuat studiile, ei nu mai pot locui în centrele sociale şi ajung în stradă. Am întâlnit la Adăpostul de noapte de la „Sf. Vineri” trei tineri care provin din sistemul de protecţie a copilului. Narcisa David şi Lenuţa Bodnărescu au fost internate mai mulţi ani la Centrul de plasament „Laurenţia Ulici” din Gura Humorului. Au împlinit 19 ani şi şi-au luat viaţa în piept. Una dintre ele a lucrat în construcţii, „la negru”. Căra materiale, câştigând un pumn de bani cu care îşi cumpăra mâncare. Fetele se adăposteau în case părăsite, unde îşi improvizau „un mic cămin”.
Tânărul Marius Bogdan Dăscăliţei, care a urmat cursurile Centrului Şcolar „Sf. Andrei” Gura Humorului, are 25 de ani şi s-a întreţinut singur până acum câteva luni.
El ne-a povestit că a lucrat în construcţii. Nici unul dintre cei trei tineri nu vor să discute despre familiile lor. Unii au fost abandonaţi de mame la naştere, alţii au familie, dar nu au păstrat legătura şi nu au cu ce să-i ajute. Una dintre fete este calificată în meseria de confecţioner haine, cealaltă în meseria de ajutor de bucătar. De două luni, tinerii caută un loc de muncă, pentru a avea cu ce să se întreţină şi pentru a nu sta la un loc cu oamenii străzii.

Nu ezitaţi să-i căutaţi! Nimeni nu ştie ce poate să ajungă, la un moment dat, în viaţă

Primăria Suceava este singura instituţie care, după cum ne-a spus Geanina Paveliuc, sprijină Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, dar nu este suficient. Anul trecut, peste 160 de oameni ai străzii au beneficiat de serviciile Centrului social de la „Sf. Vineri”.
Cei care pot să-i ajute pe aceşti oameni sau pe alţii aflaţi în situaţii similare, să nu ezite să-i caute, să se intereseze de ei la centrul de noapte, pentru că niciodată nu este prea târziu pentru a face o faptă bună. Familiile acestor nevoiaşi pot oricând să ierte, să lase orgoliile deoparte şi să-i ajute, pentru că nimeni nu ştie dinainte ce poate să ajungă, la un moment dat, în viaţă.
Personalul centrului încearcă să le ofere tot sprijinul persoanelor fără adăpost, amărâţilor care sunt respinşi de familie, dar are nevoie şi de ajutor din partea autorităţilor locale şi judeţene, din partea comunităţii.
Cei care pot să le ofere un loc de muncă tinerilor care dorm noaptea în adăpostul sucevean sau cei care vor să-şi revadă rudele aflate în dificultate pot să sune la numărul de telefon 0764 477 612.