Asociaţiile de proprietari în care vor fi efectuate lucrări de izolare termică a blocurilor vor trebui să colaboreze cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, să se asigure că toate normele de protecţie a muncii sunt respectate, pentru a evita incidente neplăcute sau chiar tragice.
În urma unei solicitări venite de la ITM, municipalitatea suceveană i-a adus faţă în faţă pe inspectorii ITM cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, cărora le-au fost explicate o serie de reguli care trebuie respectate cu stricteţe, mai ales atunci când e vorba de lucrări executate la înălţime.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, care a facilitat întâlnirea celor două părţi, a spus că o colaborare între asociaţii şi ITM este absolut necesară, mai ales că anul acesta vor fi făcute multe lucrări de reabilitare termică a blocurilor.
Lungu a declarat: “Anul acesta, Primăria Suceava a trimis deja la Bucureşti o solicitare prin care cere alocarea sumelor necesare pentru reabilitarea termică a 7.500 de apartamente. Chiar dacă la noi în Suceava nu au fost cazuri mortale de accidente în timpul lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor, trebuie acordată o mai mare atenţie respectării normelor de protecţie a muncii. Le-am recomandat asociaţiilor de proprietari să colaboreze cu ITM, pentru că acestea sunt contractorii lucrărilor făcute cu finanţare guvernamentală”.
Blocurile din zona centrală a Sucevei – de pe străzile Ana Ipătescu, Ştefan cel Mare, Nicolae Bălcescu şi Ciprian Porumbescu, vor avea prioritate la alocarea fondurilor de reabilitare termică, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor la parcările subterane, să fie schimbate la faţă şi blocurile din împrejurimi.