Numărul seropozitivilor din judeţ a ajuns la 185, după ce, în 2011, 14 persoane au fost depistate cu virusul imunodeficienţei dobândite care provoacă SIDA, în timp ce şapte persoane au murit din cauza infecţiei cu virusul ucigaş. Aşa arată o statistică întocmită de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava şi dată publicităţii ieri, de directorul adjunct medical al instituţiei, dr. Cătălina Zorescu, în care se precizează că anul trecut s-au înregistrat cele mai multe decese ca urmare a cumplitei maladii.
De remarcat că, anul trecut, printre victimele virusului ucigaş s-au numărat şi trei persoane reprezentând cazuri noi, diagnosticate pe parcursul lui 2011, dar în stadii finale de boală, care nu le-au lăsat nici o şansă de supravieţuire.
Aproape toate decesele, înregistrate la persoane cu vârste între 20 şi 35 de ani
Primul deces din 2011 s-a produs în luna ianuarie, la o persoană de 32 de ani, diagnosticată cu HIV/SIDA în anul 2009. Următorul deces a fost înregistrat în martie, la o persoană de 21 de ani, depistată cu virusul imunodeficienţei dobândite în anul 2006. Al treilea deces din 2011 a fost semnalat în aprilie, la o persoană de 23 de ani, diagnosticată cu temuta maladie cu două luni înainte, respectiv în februarie. Tot în aprilie un deces a fost înregistrat şi la o persoană de 35 de ani, depistată cu virusul imunodificienţei dobândite în anul 2009.
Al cincilea deces prin HIV/ SIDA de anul trecut a fost consemnat tot la o persoană aflată în stadiu final de boală. Este vorba de o persoană în vârstă de 34 de ani, care a murit în luna octombrie 2011, după ce în luna august medicii i-au stabilit cu certitudine diagnosticul, prin analize complexe de laborator.
A murit cu o lună înainte de a afla că este seropozitiv
Un caz mai aparte îl reprezintă o persoană de 22 de ani, care a decedat în august 2011, dar la care confirmarea diagnosticului de HIV/SIDA a venit de-abia în septembrie, adică la o lună de la producerea decesului. Practic, persoana în cauză s-a prezentat la medic târziu, când boala era deja mult prea avansată, astfel încât moartea a survenit înainte ca rezultatele analizelor de laborator să fie finalizate şi să confirme prezenţa virusului ucigaş în organism. Ultimul deces din 2011 prin HIV/SIDA a fost consemnat în decembrie, la o persoană de 45 de ani, diagnosticată în anul 1998.
De menţionat că, anul trecut, numărul pacienţilor care au urmat un tratament contra virusului ucigaş a fost de 152. În 2011, specialiştii DSP au semnalat patru cazuri de nou-născuţi din mame seropozitive. Anul trecut, printre persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA s-a numărat şi o gravidă.
Evoluţia cazurilor de îmbolnăvire şi deces prin HIV/SIDA în ultimii cinci ani
În 2010, numărul pacienţilor luaţi în evidenţă era de 176, dintre care 158 urmau un tratament cu antiretrovirale. Tot în 2010, 19 persoane erau depistate cu infecţie HIV/SIDA, cifra fiind cea mai mare din ultimii patru ani. Dintre cazurile de boală nou diagnosticate în 2010, respectiv un nou-născut, doi copii cu vârste între 2 şi 6 ani şi 16 adulţi cu vârste între 19 şi 58 de ani, patru au fost focare familiale. În 2010, numărul sucevenilor care şi-au pierdut viaţa din cauza teribilei maladii a fost de cinci.
În 2009, evidenţele indicau 163 de pacienţi, dintre care 148 sub tratament, nouă pacienţi nou depistaţi şi trei decese. În 2008, numărul pacienţilor luaţi în evidenţă era de 157, dintre care 137 în tratament cu antiretrovirale. În 2008, medicii au depistat nouă cazuri noi şi au semnalat patru decese în rândul bolnavilor. În 2007, în evidenţele de specialitate figurau 154 de pacienţi, dintre care 138 se aflau în tratament.
2007 a fost anul în care nouă persoane din judeţ au aflat că sunt seropozitive, în timp ce alte şase au pierdut lupta cu boala şi au murit. În 2006, numărul seropozitivilor luaţi în evidenţă era de 151, în timp ce numărul pacienţilor aflaţi în tratament cu antiretrovirale era de 130. În 2006, au fost depistate cinci cazuri noi de îmbolnăvire şi două decese.