Doi tineri s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi în flagrant, în timp ce transportau cu o căruţă un arbore furat de pe raza cantonului silvic „Petrişor”, pe raza comunei Horodnic de Sus.
Conform poliţiei, Petru S., în vârstă de 19 ani, din comuna Suceviţa, şi Ionuţ A., de 22 de ani, din oraşul Solca, tăiaseră în mai multe bucăţi arborele ce fusese doborât anterior de intemperiile naturii.
„În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că cei doi, în aceeaşi zi, au tăiat ilegal un alt arbore, pe care nu l-au ridicat de la faţa locului”, se arată într-un comunicat al poliţiei.
Acest din urmă arbore, cred anchetatorii, urma să fie transportat ulterior cu căruţa.
Lemnul găsit în căruţă a fost confiscat, cei doi indivizi fiind cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de „tăiere ilegală” şi „furt de arbori”.
( 9 ian 2012, 11:28:39
"Acest din urmă arbore, cred anchetatorii, urma să fie transportat ulterior cu căruţa."