Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 ian 2012 - Anul XVII, nr. 5 (4910)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Ca în anii tinereţii

Revelionul pensionarilor, petrecere de pomină, dezlănţuită pe ringul de dans

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Trişti şi copleşiţi de probleme în cea mai mare parte a anului, sute de vârstnici au uitat de toate necazurile şi s-au dezlănţuit la Revelionul pensionarilor, ediţia 2012. Spaţiul de dans de la restaurantul Zimbru din Suceava a fost încins de pensionari, timp de câteva ore aceştia întorcându-se în timp şi demonstrând că au ştiut şi ştiu în continuare să se distreze. Pentru cei mai mulţi dintre ei, petrecerea de Revelion a fost unul dintre puţinele prilejuri de a ieşi în lume, de a socializa, pe scurt, de a simţi că trăiesc.

În acest an, petrecerea de Revelion dedicată vârstnicilor, organizată deja de şase ani de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava, s-a desfăşurat de două ori, pe 6 şi 8 ianuarie, la Restaurantul Zimbru, ales pentru că cererea a fost mare şi era nevoie de o locaţie cu capacitate pe măsură.  
La petrecerea de vineri, 6 ianuarie, au participat şi reporterii Monitorul de Suceava.
Nu mai puţin de 280 de persoane, în majoritate pensionari, au avut bilete pentru această petrecere. Cheful a început în jurul orei 14.00 şi a ţinut aproximativ şapte ore.  
În jurul orei 16.30, când am ajuns la faţa locului, petrecerea era deja în toi. Oamenii abia îşi făceau loc unii printre alţii, în zona destinată dansului. Bărbaţii chiuiau, iar femeile, mult mai numeroase, zâmbeau şi ţopăiau dezinvolt. Fiind în minoritate, bărbaţii singuri erau destul de greu de „prins”, astfel că multe doamne nu ezitau să danseze între ele. Şi nu o făceau rău de loc.

 

„Am dormit o săptămână ca să dansăm o noapte”  

În grupuri de câte trei-patru, unii pensionari dansau şi pe lângă mese.  
„Este petrecerea pensionarilor, a celor mai în vârstă, dar cu inima mare”, ne-a spus un bărbat, completat excelent de două doamne, partenere de dans: „Ne aducem aminte de anii tinereţii”, spunea una dintre ele, în timp ce o alta a dat-o pe glumă: „Am dormit o săptămână ca să dansăm o noapte”.  
Pensionarii s-au distrat atât de intens poate şi pentru că au rare ocazii de a participa la petreceri. Entuziasmul era cuvântul de ordine printre aceştia.
Rahira Mateiciuc a mărturisit: „Minunat mă simt, mai ales că nu am mai prins de mult timp o distracţie, acum a venit însă momentul... Aştept petrecerea asta de două luni de zile, de când am aflat că se organizează. Nu am făcut nici un pic de antrenament şi în urma dansului am cam transpirat”, se scuza doamna.

 

A găsit în cizme, de Moş Nicolae, biletul la Revelion

Pentru Leontina Hriţcu, o doamnă în vârstă de 62 de ani, Revelionul pensionarilor a venit după o surpriză de Moş Nicolae şi a continuat cu surprize. La tombola organizată de conducerea Casei de Ajutor Reciproc, biletul acesteia a ieşit câştigător la locul III. Ea a plecat acasă cu un ceas de perete, o ciocolată şi o pungă de cafea.
„Soţul meu, de Moş Nicolae, mi-a pus un bilet în cizmă, l-am găsit dimineaţă, era biletul la Revelion. De dimineaţă m-am trezit pe la trei şi jumătate cu gândul că astăzi (n.r. - vineri, 6 ianuarie) voi merge la Revelion. Hainele şi toate cele le aveam pregătite, mi-am făcut părul şi suntem foarte fericiţi aici”, ne-a spus Leontina Hriţcu. Alături de ea se afla soţul ei, Gheorghe, în vârstă de 64 de ani, cel care, în colaborare cu Moş Nicolae, i-a făcut soţiei marea surpriză. 

 

Bani puţini, entuziasm mult

Doamnele venite la petrecere erau în majoritate cochete. Cele mai multe nu au avut bani pentru o garderobă nouă sau pentru coafor, însă asta a contat mai puţin.
Elisabeta Toronciuc a fost foarte sinceră şi plină de umor în acelaşi timp: „Nu am petrecut deloc la coafor şi nici la manichiură, că nu obişnuiesc. Mie îmi place să fiu na-tu-ra-lă. Nu? Simplu şi natural”.  
O altă doamnă, Eugenia Cernăuţean, pensionară boboc, cum singură s-a intitulat, pentru că recent a ieşit din câmpul muncii, tocmai se pregătea să-şi aniverseze ziua de naştere. „Schimb prefixul şi o prietenă mi-a făcu cadou de ziua mea această petrecere”, ne-a spus sărbătorita.

 

Ce au mâncat şi băut pensionarii, în pauzele de dans
     
Pentru a participa la petrecerea de Revelion, pensionarii au scos din buzunare câte 65 de lei, asta în condiţiile în care o parte din costuri au fost suportate de asociaţia de ajutor a pensionarilor. În aceşti bani au avut asigurată o petrecere de şapte ore, cu o formaţie profesionistă, Fraţii Onica, şi un meniu destul de consistent: aperitiv, pulpă de porc cu cartofi şi murături, cafea, fructe, prăjituri, sucuri şi două tipuri de băuturi alcoolice: votcă şi vin.   
Ana Negru, contabil-şef în cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, a declarat: „Muzică diversă, asta îşi doresc pensionarii noştri, să li se cânte un tangou, un vals, muzică populară, dar şi uşoară. Cam asta doresc ei şi am convenit şi noi cu membrii formaţiei, ca să fie la înălţimea dorinţelor”.  

 

„Buzunarul nu le permite să meargă la un local, să se distreze”

Dumitru Savu, preşedintele CARP Suceava, ne-a explicat şi de ce astfel de petreceri sunt atât de reuşite şi de încinse: „Pensionarii sunt doritori de aceste petreceri, ei nu au cum merge în altă parte, buzunarul nu le permite să meargă la un local, să se distreze. E o ocazie foarte rară de a se distra şi de a socializa între ei. Noi facem petreceri de Revelion şi de 1 Octombrie, de Ziua Internaţională a Pensionarilor”.  
Alături de Ana Negru şi de preşedintele Dumitru Savu, de organizarea Revelionului pensionarilor s-a mai ocupat şi Dorel Nistor, vicepreşedinte în cadrul CARP Suceava.  
La a doua petrecere de Revelion, organizată ieri, erau programaţi să participe alţi 230 de pensionari, condiţiile de petrecere oferite acestora fiind identice cu cele din ziua de vineri. 

 

Pensionarul spectator, la intrarea în restaurant

Când am ajuns la restaurantul Zimbru, la intrare, un bărbat în vârstă privea încântat, prin geam, la nebunia, în sensul bun al cuvântului, din interior.
„Am pierdut petrecerea în acest an, păcat, nu ştiam... la anul nu o să mai ratez”, spunea bărbatul, privind cu jind la cei care dansau în interior.
Vânzând camerele de luat vederi, soţia sa, care nu se apropiase atât de mult, îl ruga pe un ton mai aspru să se întoarcă la drumul său. Omul s-a dezlipit cu greu, cu regret, de geamul restaurantului, care îl despărţea de petrecăreţi, continuându-şi în cele din urmă drumul.   

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Revelionul pensionarilor, petrecere de pomină, dezlănţuită pe ringul de dans.
 Vizualizări articol: 1297 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Revelionul pensionarilor, petrecere de pomină, dezlănţuită pe ringul de dans4.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Si voturi garla trimis de
( 9 ian 2012, 16:11:19
De ce nu se organizeaza si revelionul babelor, revelionul celor nesimtiti, revelionul pupincuristilor votanti pe baza de plasa, etc. Succesul este asigurat. Mai rau pentru PSD Radauti care in loc de revelion au scremut o celebra hotarare de consiliu local cu nr. 167/2011 care l-a facut fericit pe Olarean, acesta din urma, castigand dintr-un foc peste 1000 de votanti. Am simpatizat cu PSD dar cand am vazut cata incompetenta poate fi in jurul lor, imi vine greata. Cineva care nu-l vrea pe Tatar primar ori de prost ce este, a putut screme o asa hotarare ilegala. BRAVOS. Oly, esti tare daca o anulezi s-au faci contestatie la prefect pentru anulare.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei