Un bărbat în vârstă de 85 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, a fost lovit de o scândură sărită dintr-un vehicul care transporta material lemnos, din fericire leziunile suferite de octogenar nefiind foarte grave. S-a întâmplat joi, în jurul orei 13.10, pe DN 2E, pe raza comunei Păltinoasa.
Conform anchetei poliţiei, Ovidiu G., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, şoferul unui autotractor cu remorcă, nu a asigurat corespunzător încărcătura de deşeuri din material lemnos pe care o transporta, cauză din care una dintre scânduri s-a desprins şi a căzut peste Gheorghe P., bătrânul de 85 de ani aflat la marginea carosabilului.
Conducătorul auto nu a observat accidentul şi şi-a continuat deplasarea, fiind tras pe dreapta ulterior de o patrulă de la Secţia Rurală 7 Mălini.
Octogenarul a fost diagnosticat cu leziuni care necesită şapte-nouă zile de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.