Consilierii judeţeni ai PSD şi PNL Suceava au refuzat ieri să participe la şedinţa convocată pentru împărţirea banilor proveniţi din sumele defalcate din impozitul pe venit, respectiv TVA , dar la scurt timp au organizat o conferinţă de presă pentru a justifica această absenţă.
Principalele săgeţi au fost îndreptate, aşa cum era de aşteptat, către Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
În numele PSD Suceava a vorbit consilierul judeţean Gheorghe Iacob, care a exprimat nemulţumirea sa şi a colegilor săi vizavi de modul cum a fost convocată şedinţa de Consiliu Judeţean, dar şi cum au fost repartizate sumele de bani. Printre altele, Iacob a explicat că şedinţa extraordinară de ieri a CJ Suceava nu s-a făcut prin respectarea legii, mai mult, aleşii opoziţiei fiind în imposibilitatea de a se prezenta cu temele făcute ca urmare a grabei nejustificate cu care s-a făcut totul.
„Am fost anunţaţi de şedinţă aseară (n.a. – miercuri seară), iar astăzi (n.a. – joi dimineaţă), la ora 8.30, am primit mapele. Asta în condiţiile în care şedinţa urma să înceapă la ora 11.00”, a declarat Gheorghe Iacob.
Şi colegul său din partea PNL Bogdan Cristache a ridicat aceeaşi problemă, şi anume convocarea extrem de târzie a şedinţei extraordinare de ieri.
Împărţirea banilor, principala nemulţumire a opoziţiei
A doua mare problemă ridicată de consilierii din partea USL Suceava, poate prima care-i interesa de fapt, a fost împărţirea banilor de către Consiliul Judeţean Suceava. Atât Gheorghe Iacob, cât şi Bogdan Cristache au arătat că primăriile conduse de reprezentanţi PSD şi PNL au primit bani în bătaie de joc. Din suma totală repartizată, cele 59 de administraţii locale cu aleşi USL au primit doar 30,1%, adică 11,1 milioane de lei, iar cele 51 de primării conduse de oameni ai PD-L vor avea de cheltuit 25,7 milioane de lei.
Pentru a demonstra aceste inegalităţi, Gheorghe Iacob a oferit şi câteva exemple. Astfel, Primăria Valea Moldovei, condusă de un social-democrat, care are 5.857 de locuitori, a primit 70.000 de lei din sumele defalcate din impozitul pe venit, respectiv TVA, în timp ce Primăria Capu Câmpului, aflată în „ograda” PD-L, care are 2.432 de locuitori, a primit 360.000 de lei.
Un al doilea exemplu comparativ oferit a fost între primăriile din Botoşani şi Zvoriştea. Prima dintre administraţiile locale menţionate va primi 450.000 de lei, la o populaţie de 4.911 persoane, în timp ce la Zvoriştea, fief al PSD, s-au repartizat 110.000 de lei la o populaţie de 6.400 de oameni.
A treia comparaţie adusă în atenţie de consilierul judeţean Gheorghe Iacob a vizat oraşele Frasin şi Cajvana. La Frasin, unde populaţia este de 6.532 de locuitori, iar conducerea este asigurată de un primar PD-L, au fost repartizaţi 800.000 de lei, iar la Cajvana, comunitate cu 7.263 de oameni, vor ajunge doar 170.000 de lei.
Opoziţia atacă hotărârea de Consiliu Judeţean de ieri la Tribunalul Suceava
Reprezentanţii USL au anunţat ieri că vor ataca în instanţă hotărârea de Consiliu Judeţean privind împărţirea banilor către primăriile din judeţ. „Nu puteam participa la această bătaie de joc pedelistă, nu puteam participa la o şedinţă ilegală, drept pentru care vom merge în Contencios Administrativ (n.a. – o secţie a Tribunalului Suceava) încercând să demonstrăm că şedinţa a fost ilegală şi imorală”, a anunţat Cătălin Nechifor, preşedintele PSD Suceava.
Acesta i-a cerut lui Gheorghe Flutur să reia şedinţa de Consiliu Judeţean de ieri şi să împartă corect banii, ţinând cont de nevoile fiecărei localităţi în parte.
( 6 ian 2012, 11:15:38
Când astea fi-vor nişte amintiri îndepărtate ?
De ce nu-i un “azi” cu băsişti nomazi
Cu amintiri despre timpuri demult uitate ?
Abea aştept acel “mâine” .. de-abea aştept
O fi , oare , românu’ suficient de înţelept ?