La căminul de bătrâni din Rădăuţi a mai fost confirmat încă un caz de tuberculoză, cel de-al şaselea, după ce la sfârşitul anului trecut au fost depistate alte cinci cazuri. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu, a spus că bătrânul la care a fost confirmat şi cel de-al şaselea caz de tuberculoză a fost internat la Spitalul Rădăuţi.
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a precizat că imediat după depistarea primelor cinci cazuri, în cămin s-a făcut dezinfecţie, iar vizitele sunt interzise, în timp ce bătrânii internaţi acolo nu au voie să părăsească unitatea.
La jumătatea lunii noiembrie şi în luna decembrie a anului trecut, la căminul de bătrâni din Rădăuţi a izbucnit un focar de tuberculoză şi cinci bătrâni, patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 62 şi 98 de ani, au fost confirmaţi cu TBC de către Direcţia de Sănătate Publică. Reprezentanţii DSP au deschis la acea dată o anchetă, pentru a se stabili sursa infecţiei.
Căminul nu are autorizaţie sanitară de funcţionare
În căminul de bătrâni din Rădăuţi sunt internate 47 de persoane , în timp ce alţi 27 de salariaţi îşi desfăşoară acolo activitatea.
Căminul de bătrâni din Rădăuţi funcţionează în trei corpuri de clădire. Unitatea nu are autorizaţie sanitară de funcţionare deoarece nu îndeplineşte condiţiile minime. Toţi pacienţii diagnosticaţi locuiesc în acelaşi corp de clădire în care, de aproximativ două luni, se desfăşoară lucrări de renovare şi reamenajare, asistaţii fiind mutaţi pe rând în alte camere şi locuind temporar câte trei-patru într-o încăpere. „Condiţiile de cazare sunt total improprii în prezent, clădirea fiind practic un şantier”, sunt de părere reprezentanţii DSP Suceava.
( 6 ian 2012, 16:45:37