Costul de producere a fiecărei gigacalorii de către societatea de termoficare a Sucevei a crescut cu patru lei, conform unei decizii a ANRE, aprobată la finele anului 2011.
Astfel, prin ordinul ANRE 3322 din 29.12.2011, preţul de producere a energiei termice s-a majorat de la 139,16 lei pe gigacalorie la 143,33 lei pe gigacalorie.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că această majorare nu îi va afecta şi pe suceveni, în această iarnă:
“Această creştere de 3% a preţului de producere a energiei termice a avut la bază creşterea preţului la utilităţi, la nivel naţional – creşterea preţului la energia electrică, la gaz metan, etc. Preţul total de transport şi distribuţie a gigacaloriei este de 301,51 lei. Asta înseamnă că Primăria Suceava trebuie să plătească 116,51 lei pentru fiecare gigacalorie subvenţionată”.
Suportarea acestei noi diferenţe de preţ între costul de producere şi distribuţie al energiei termice şi preţul ei de vânzare către populaţie - 185 de lei pe gigacalorie, majorează cu aproape un milion de lei factura pe care municipalitatea trebuie să o suporte pentru subvenţionarea costului căldurii livrate populaţiei.
( 5 ian 2012, 14:17:50